Furnologia medievală şi premodernă a României

 


 

 

  

     Un termen nou, lansat spre o piaţă digitală vie şi concurenţială? Nici vorbă! Tot căutările pe paginile web ne fac să regăsim nu numai termenul (exemplu www.furnologia.de), dar şi spectacolul pe care îl poate ascunde.

     Extracţia sa este din latinescul clasic furnus (= cuptor). Termenul aici semnalat, de „disciplină auxiliară de studiu istoric” este deja de tradiţie. În anul 1666, arhitectul german Georg Andreas Böckler (aprox. 1620-1687), a publicat la Frankfurt am Main volumul intitulat Furnologia oder: Haushältliche Oefen - Kunst. „Ştiinţa sobelor” avea deja conceptualizarea.

     Cahlele sunt piese funcţionale, care, doar în condiţii de temperaturi fluctuante, din afara ariei Mediteranei, au captat focul, eliminând fumul controlat şi prelungind conservarea căldurii, după stingerea focului cu lemne. S-au născut cândva la finele secolului al XII-lea, în Elveţia de nord şi Germania de sud. Nu au fost gustate în Franţa şi Anglia, unde şemineele au monopolizat sistemele de încălzire. Dar, dinspre Germania, răspândirea tehnicii şi modul de decorare s-a produs masiv către est, până în Rusia.

     Două grupe de probleme sunt concentrate aici. Este vorba despre componentele individuale ale sobelor, care conţin piese anume, cu rosturi şi nume diferit (cahle-oală, cahle-plăci, discuri, socluri, cahle de coronament, cahle cu rost ornamental exclusiv – fiale, butoane, ornamente heraldice, statuete cahle cu rosturi funcţionale – hornuri, etc.). Iar apoi există o arhitectură de compoziţie care exersează fizica arderii, alimentării şi curăţirii reziduurilor, conservării căldurii şi eliminării fumului nociv, prin aranjamentul de îmbinare. Din el rezultă, baze, camere de ardere, de păstrare a căldurii şi coronamente diverse.   

     Aduse în teritoriul nostru prin intermediul aceloraşi influenţe germane (sfârşitul secolului al XIII-lea, erau deja la Sighişoara), sobele de cahle au fost popularizate de mediul aulic, la marii nobili şi de elita oraşelor. Din secolul al XV-lea, cahlele au dobândit personalităţi artistice aparte. Au fost produse ale artei ceramicii, reflex ale artei majore şi al unor influenţe stilistice diverse, europene (gotice, renascentiste, manieriste, baroce etc.). În secolul al XVI-lea au început să pătrundă şi în ambianţa caselor ţărăneşti. Mediul oriental le-a utilizat doar pentru părţile balcanice, din secolul al XVII-lea, fără aceeaşi încărcătură artistică, figurativă. Din acelaşi surse au influenţat sectoare de control otoman din raialele de la Dunăre ori din vestul României de astăzi (Banat, Crişana).

     Cât de specifică a fost producţia de cahle/sobe de pe teritoriul românesc actual este încă de aflat. Grija pentru „originalitatea” autohtonă, ca formulă istoriografică idioată de ecranare a contribuţiei reale la cultura europeană, a îngropat adesea concluziile de bun simţ.

     În România, preocuparea pentru cahle şi sobele construite cu ajutorul lor, s-a născut foarte târziu. Înainte vreme, arheologi de catedră universitară le dispreţuiseră într-atât, încât admiteau ca studenţii de pe şantierele lor să joace base-ball cu ele (cazul cahlelor din straturile superioare ale castrului roman de la Gilău). Opiniile din jurul lor erau dintre cele mai bizare: erau fie „plăci de perete” despre care scrisese deja romanul Vitruvius, fie „icoane din ceramică”, cu amplasamente tainice. Mai atenţi, etnografii formaseră primele colecţii muzeale ori particulare încă de la finele secolului al XIX-lea. Doar că pionierii colecţionărilor au fost germani sau maghiari. Până şi astăzi, românii abia dacă gustă genul, dacă îl cunosc cu adevărat.

     Studiile istorice de pionierat româneşti cele mai serioase au fost semnate de către Radu Popa (1933-1998). Mai apoi, câteva teze doctorale au adunat majoritatea cahlelor istorice din Moldova (Victoria-Paraschiva Batariuc), Transilvania, alături de Banat (Daniela Marcu-Istrate) şi Ţara Românească (Venera Rădulescu). După publicarea lor masivă, s-a născut şi necesitatea de studiu a seriilor tematice a reprezentărilor de pe cahle (cu cavaleri, scene religioase, motive heraldice, animaliere, florale, geometrice etc.). Această latură este cel mai bine dezvoltată pentru Moldova.

     O mare parte dintre cahle au apucat să fie publicate. Să adăugăm repede că performanţele tiparului folosit le-au lipsit de prezentarea frumuseţii lor adevărate. Apoi, noi şi noi piese au început să răsară.

     Baza de date a Medievisticii nu poate ambiţiona la reconstituirea tezaurului prezent la nivelul depozitelor. Nu vom concura, în primul rând, marile colecţii muzeale. Acelea trebuie abordate de către proprii lor angajaţi. De acolo vom oferi, selectiv, eşantioane demonstrative ori studii elaborate. Ne vom apleca însă des asupra pieselor răzleţe, a prezenţei lor din colecţii mici şi a descoperirilor întâmplătoare. Invitaţia pentru contribuţia cititorilor, la creşterea bazei de informaţie, este menţinută, ca şi în cazul celorlalte cataloage ale site-ului.

 

Medievistica

 

Vezi deja pe site:

 

http://www.medievistica.ro/texte/arheologie/cercetarea/Cobzar/Cobzarul.htm

http://www.medievistica.ro/texte/arheologie/cercetarea/batariucinstalatii/BatariucInstalatiiDeIncalzire.htm

http://www.medievistica.ro/texte/arta/starile/cahle%20blazon%20matia_Rusu/cahle%20blazon%20matia_Rusu.htm

http://www.medievistica.ro/texte/arta/starile/meandre%20motiv%20cahle/meandre%20motiv%20cahle.htm