Medievistica Forum

Frumoasă şi complexă. O propunem pentru a fi dezbătută pentru interesul pe care o stârneşte şi noutatea sa.

Ma bucur sa aud ca exista un oarecare interes pentru arta heraldica.

Cei care doresc sa vada si - de ce nu? - sa comenteze cateva creatii heraldice contemporane sunt invitati sa acceseze pagina: http://www.czipm.org/bio-19e.html . Am adunat aici, prin gazduirea generoasa a unui prieten de peste hotare, mai multe compozitii heraldice proprii: ex-libris-uri, proiecte de stema pentru diferite localitati, desene dupa obiecte vechi si alte asemenea.

M-as bucura ca, pe aceasta cale, sa aflu despre alte preocupari similare la noi in tara.

Tudor R. Tiron

Vă salutăm!
Numai că ar cam fi vorba doar despre heraldica medievală.
Desigur şi cea creativă, nouă, poate fi interesantă. Uneori şi prin ignorarea grosolană a legilor heraldicii clasice şi inventarea unor adevărate bazaconii. Păcat că unele, destule, au fost însuşite de către autorităţile locale obligate să-şi asume asemenea "bizarerii" pe calea legii. Printre altele, au apărut: baraje de hidrocentrale, monumente comemorative, o mulţime de cărţi, cu spice etc.
Pentru informaţia Dvs. d-nii Ciprian Firea şi Adrian Andrei Rusu, de la Cluj, se străduiesc să o adune pe cea medievală din Transilvania într-un mare repertoriu care nu există încă. S-au adunat vreo câteva sute de imagini cam de peste tot. Dacă informaţia noastră este corectă, se află în pragul lansării unui proiect de mai mare amvergură.
Îi puteţi ajuta sau vă interesează o formă de colaborare?

Stimate Manager,

Am considerat ca invitatia Dvs. priveste arta heraldica romaneasca in general. Indraznesc sa cred ca si aceasta problema poate sa faca obiectul unei dezbateri pe forumul Medievisticii; aceasta deoarece, dincolo de aspectele strict juridice (legate de procedura actuala a adoptarii unei steme), „bizareriile” pe care le amintiti se datoreaza insuficientei intelegeri a fenomenului heraldic medieval, atat din perspectiva conceptiei unei steme, cat si a reprezentarii grafice a acesteia. Apoi, nu hidrocentralele, monumentele, cartile sau spicele constituie principalul minus al heraldicii administrativ-teritoriale de astazi, ci necunoasterea sau nevalorificarea „patrimoniului heraldic” specific fiecarei localitati...

Aceasta problema se leaga, insa, de cea de-a doua parte a comentariului Dvs. Ma bucur sa aflu ca exista o initiativa serioasa in privinta popularizarii heraldicii medievale transilvanene. Facand abstractie de cele cateva studii mai consistente care au fost publicate de catre specialistii din arhive (sigilii si diplome de innobilare), nu imi vine mai nimic in minte... Un model ar putea fi abordarea colectiei de blazoane de la biserica reformata din Cluj, asa cum a fost intreprinsa de catre cercetatorii Entz Geza si Kovacs Andras. In rest, mai multe informatii se pot desprinde tot din lucrarile de genealogie si heraldica maghiare (recent publicate si pe DVD, in Ungaria).

Ma bucura si vestea ca s-a constituit deja un fond de fotografii cu subiect heraldic. Materialul poate fi structurat dupa mai multe criterii (in functie de rangul beneficiarului stemei, de etnia si religia acestuia, de materialul reprezentarii, de amplasarea actuala a lucrarii etc.). As fi curios sa aflu care va fi limita cronologica a studiului, de exemplu in cazul unor locatii in care – dau acelasi exemplu al bisericii reformate din Cluj – stemele au fost adaugate succesiv timp de 400 de ani. Asadar, ce se intelege prin heraldica medievala: productia medievala, sau reprezentarea, chiar si recenta, a unei steme conceputa in Evul Mediu?

Daca imi este permisa o opinie, cred ca, pentru moment, site-ul Medievistica ar putea gazdui o fototeca online, actualizabila prin contributia individuala a celor care detin imagini si consimt sa le faca publice. Modelul ar putea fi cel al repertoriului de bunuri culturale mobile clasate in Patrimoniul Cultural National, asa cum apare pe site-ul CIMEC.

In ceea ce ma priveste, raman deschis oricarei forme de colaborare.

Cu stima,

Tudor R. Tiron

Iniţiativa a censored deopotrivă de la un istoric de artă (Ciprian Firea) şi de la un medievist (Adrian Andrei Rusu).
Ea priveşte reunirea tuturor mărturiilor posibile ale heraldicii medievale. Atributul din urmă exclude perioara premodernă. Cu mari concesii, se pot face referiri la documentele de până în anul 1600. Celelalte materiale vor conta doar în măsura în care le decriptează pe cele mai vechi medievale.
Scopul imaginat nu a fost sau este, neapărat, unul cu ţinte practice, pentru a corija gafele pseudo-heraldiştilor de astăzi. El se va strădui să fie un corpus heraldic. Va inventaria extensiunea exerciţiului heraldic din spaţiul investigat, valenţele decorative, contaminările cu heraldica Europei, identificarea patronilor de lucrări de arhitectură şi artă, va sugera cronologii.
Ca urmare, fiecare mărturie heraldică va beneficia de o fişă de identitate, cu rubricatură complexă, în măsură să poată fi, ulterior, accesată dintr-o bancă de date digitale. Schema acestei fişe a fost concepută într-o stare primară, urmând ca toţi colaboratorii să se exprime la adresa eficienţei ei.
De la un moment dat, când autorii vor judeca atingerea unui anume grad de exhaustivitate, se vor putea iniţia demersuri pentru publicarea ei în manieră tipografică clasică. Aceasta va fi scopul final al antreprizei.
În Transilvania, heraldiştii se remarcă prin absenţă. Este consecinţa directă a tratamentului aplicat aşa-numitor "discipline auxiliare" ale istoriei în instituţiile universitare de învăţământ superior. Iată de ce, doi specialişti din afara domeniului strict şi-au asumat acest program. Pentru că îl consideră util şi frumos. Pentru că doresc să nu-l vadă pierit laolaltă cu sigilografia, genealogia, epigrafia, numismatica... medievală.
Informat fiind despre acest demers, vă puteţi exprima toate opiniile şi disponibilităţile.

Multumesc pentru toate precizarile.
Ar fi fost bine ca un studiu dedicat heraldicii Transilvaniei sa nu se opreasca in jurul anului 1541 sau – sa zicem – inspre finele secolului XVI. Desigur ca materialul heraldic strict medieval ofera un amplu domeniu de studiu, dar nu este vorba – in fond – decat despre niste izvoare incadrabile in sfera mai larga a heraldicii maghiare. Cred ca abia in epoca Principatului putem vorbi de un specific al heraldicii de pe teritoriul Transilvaniei. Productia de diplome de innobilare, acordarea indigenatului si a stemei catre boierii moldo-munteni, heraldica liber asumata a sasilor (bine ilustrata de lapidarium-ul din ferula bisericii evanghelice de la Sibiu), innobilarile „in grup” sau „in masa”, toate aceste marturii din secolul XVII constituie repere ale fenomenului heraldic ardelenesc (in general). Dimpotriva, o data cu integrarea Transilvaniei in Imperiul Habsburgic, aspectul stemelor se schimba. Prin urmare, consider ca limita maxima in timp a studiului nu se poate opri in jurul anului 1600, deoarece – din punct de vedere strict heraldic – limita este artificiala. Este oare normal ca in incheierea materialului abordat sa fie plasat tocmai momentul... aparitiei stemei Transilvaniei (sub Bathoresti)? Apoi, care este diferenta de conceptie dintre o stema acordata de Stefan Bathory si o alta stema acordata de Gabriel Bethlen?
Sa trec mai departe. Chiar si avand de-a face cu un material incadrabil intr-o perioada mai scurta de timp, volumul de munca va fi considerabil. Un catalog avand caracteristicile indicate, dublat de mai multe studii de sine statatoare (aferente diferitelor sectiuni), toate acestea reclama efortul unui colectiv mai mare de autori. Desi Transilvania nu duce lipsa de specialisti – dovada vie fiind insasi componenta filialei Cluj a Comisiei de Heraldica, Genealogie si Sigilografie a Academiei Romane – proiectul merita sa fie discutat intr-un cerc mai mare de cunoscatori. Un prilej in acest sens ar putea fi cel de-al XIV-lea Congres National de Genealogie si Heraldica (care va avea loc la Iasi, in mai a. c.).
Am in biblioteca mai multe cataloage de expozitii heraldice, toate publicate peste hotare. Nu detin inca un corpus heraldic – dupa modelul avut in vedere de d-nii Ciprian Firea si Adrian Andrei Rusu – ceea ce ma face sa cred ca nici in strainatate lucrarile de acest fel nu prea si-au gasit „benedictinii” care sa le alcatuiasca... Iata de ce consider ca un studiu care exemplifica, care pune in valoare esentialul, este mai usor de realizat decat o lucrare exhaustiva (si poate chiar mai util). Nu as exclude ideea unei expozitii de heraldica ardeleneasca (sa zicem anterioara instaurarii stapanirii habsburgice), o expozitie care sa grupeze atat obiecte originale, cat si fotografii, toata informatia fiind cuprinsa intr-un catalog (in urma cu zece ani, o expozitie de acest gen, foarte bogata, a fost realizata la Bucuresti, prin grija Cabinetului Numismatic al Muzeului National de Istorie a Romaniei). In acest fel, comentariile – fisele, realizate dupa un anumit model – ar putea fi impartite intre specialistii din institutiile detinatoare de izvoare (arhivisti, numismati, muzeografi, bibliotecari etc.), coordonatorilor revenindu-le sarcina alcatuirii studiilor de o intindere mai mare. Desigur ca un asemnea catalog poate fi oricand multiplicat si valorificat in format digital.
In masura in care initiatorii proiectului vor stabili coordonatele finale ale proiectului, voi vedea daca si care va fi rolul meu in aceasta intreprindere. Raman, in continuare, deschis oricarui schimb de idei (desi observ ca prezentul dialog nu atrage prea multe puncte de vedere...).

Despre limitele cronologice. Pentru că nu suntem heraldişti adevăraţi, nu dorim să vedem fenomenele evoluate sau transformându-se. Vrem, pur şi simplu, să le cunoaştem exact şi foarte bine. Pentru că ne ocupă de Evul Mediu, ne oprim doar la el. Ne interesează maximal să putem data, de exemplu, un nou însemn heraldic pe baza formei scutului, ne preocupă felul în care s-a încheiat munca unui artist.
Contextele. Viziunea noastră este legată de contextele manifestărilor heraldice. Ca orice simbol, el are valoare în locul şi timpul în care a fost pus ori născut. Dacă vă amintiţi, mica noastră dispută a censored de la felul diferit în care am privit realizarea decorului heraldic.
Este obligatoriu să ştim simplu, de ce anume dispunem şi, mai ales, ce există în jurul simbolului heraldic. Ce rol are însemnul de pe cheia de boltă şi consolă, de pe cahlă sau lespede funerară? Cine produce însemnele, cine le solicită, cine le vizualizează?
Scopul. Ar trebui să o scriem pe a dreaptă: nu ne interesează să facem un corpus care să scoată la iveală vreun „fenomen ardelenesc”! Îl dorim pur şi simplu pentru că el poate fi făcut, pentru că există materia primă pentru a prinde contur.
Ne ferim să spunem cât de unguresc ar putea fi el. Nici colegii noştri de peste munţi, care dintre ei vor fi fost mai versaţi, nu au îndrăznit să clameze viva voce o asemenea finalitate, din multiple motivaţii politice. Poate, în primul rând ca să nu-şi întineze imaginea de buni români.
Numai că noi, mai ştim că-i avem şi pe saşii care au avut legături directe cu lumea germană şi au avut sau nu înclinaţii să asimileze ceea ce, după opinia noastră, nici măcar ungurii, la ei acasă, nu au îndrăznit să denumească foarte tranşant, drept „heraldică maghiară”.
Mai întâi vrem să ştim că la biserica din Z sunt două scuturi pe cheile de boltă, pe care odinioară, fuseseră pictate blazoane, pe cahla din Y există un scut, cu tenanţi. Toate datate clar, cu originea locală legată de posibili proprietari şi constructori. După noi, orice heraldist cu carte de identitate eliberată de vreun for internaţional, nu are decât să aleagă, să răsucească şi să cumpănească ceea ce doreşte din aceste date, dar mereu cu posibilitatea de control a datelor primare. Este o treabă nerezolvată de heraldiştii însăşi. Dacă o facem noi, atunci nu o mai privim ca motivaţie strict heraldică, ci una artistică, cronologică, istoric-funcţională.
Specialiştii. Sunteţi un mare optimist. Existenţa unei „Comisii” nu înseamnă, din păcate, mare lucru. Noi, de lângă amintita Comisie provincială, nu îi simţim nici interesul, nici măcar activitatea de altă natură. Sau mai corect, ştim doar cam cum se procedează cu naşterea noilor însemne heraldice ale localităţilor. Amănuntele sunt interesante doar pentru felul de a fi al vremurilor şi maniera în care responsabilii şi păstrătorii dreptei cuviinţe într-ale heraldicii ştiu să răspundă la ele. Oricum, ne-ar veni foarte greu să discutăm, de pildă, cu administratori ai vieţii ştiinţifice care îşi clamează originile genealogice de la Ştefan cel Mare, caută însemne heraldice la răsculaţii lui Horea sau ar fi gata să jure că tricolorul a fost inventat de către daci. Pentru că, de la dascăli, până la ultimii învăţăcei, şi heraldica a fost manipulată drept o producţie străină, românii au dezertat de la studiul ei. „Pudoarea” naţională, dublată de „pudoarea” originii sănătoase, muncitoresc-ţărănească, face ca să auzim prea puţin despre urmaşii nobililor medievali ori ai epocii premoderne şi însemnele lor. Dar heraldica ţine de patrimoniul general pe care, ca români, suntem obligaţi să-l gestionăm şi să-l studiem.
Nu va fi înghesuială în discuţia noastră. Dar faptul că aţi intrat în ea este deja un semn bun. Acela al nevoii de dialog, al lipsei acute de schimb de opinie. Noi v-am provocat, oferindu-vă onest şansa de a spune tot ceea ce gândiţi, despre intenţionalităţi, despre ceea ce am făcut deja, despre propriile noastre frământări. Spre deosebire de ceea ce se crede îndeobşte în România, un site sau o personalitate nu ar avea dreptul la exclusivităţi sau promovări de idei dintr-o singură direcţie. Dacă avem alte opinii, o vom face modelându-ne le ceea ce ni se va reproşa: vom căuta să fim mai convingători în dreptul unor idei mai vechi, vom renunţa la altele care nu ar rezista unui control critic.
Nu aţi simţit, la rându-vă, că cineva a devenit atent la ceea ce scrieţi şi, drept consecinţă, vă veţi readapta discursul în funcţie de acest fapt? Un profesionist adevărat abia atunci se simte bine când este băgat în seamă, când ceea ce scrie produce reacţii. Dacă toată lumea tace este foarte grav. Autorul îşi pierde orice busolă: poate să creadă că a scris genial, fără necesităţi de corecţie, ori totalmente inutil, fără să mai conteze dacă bine sau rău. Ca să se-ncurce mai bine stările, în România avem şi a treia situaţie care perpetuează rabatul de la calitate: nu ne-a obişnuit nimeni să ne asumăm părerile.