3. Am să mă refer acum, la fel de scurt, la confortul de interpretare. Dacă cineva, bine-cunoscut ori poziţionat pe grila academică, a publicat un anume lucru, într-o anumită formulă, ei bine, lucrul s-a betonat! O să dau un exemplu care mă frământă legat de o temă de cercetare. Am constatat că o singulară pastilă din lut găurită (socotită a fi fusaiolă), descoperită în Moldova, înzestrată cu două incizii cruciforme a devenit, doar ea, o enigmatică piesă de cult creştin (Cucorăni, jud. Botoşani, vezi D. Gh. Teodor, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e. n. Contribuţii arheologice şi istorice la problema formării poporului român. Iaşi, 1978, p. 169, fig. 10/7). Analogiile, bine căutate, din alte spaţii geografice, n-au îndrăzinit să emită o încheiere similară. Pentru că, evident, este o concluzie "trasă de păr". Este motivată prin necesitatea acută de a mai descoperi ceva creştin într-un loc şi timp în care abia este ceva consistent ca mărturie arheologică. Chiar avansând în absurdul interpretării, autorul ipotezei ar fi trebuit să se-ntrebe cam la ce ar fi putut servi o "fusaiolă creştinată", atât timp cât şi oalele "creştinate" sunt de căutat îndelung, fără vreo şansă de a fi redescoperite în serii lungi. Micuţele semne sunt de privit cel mai confortabil ca fiind unele creştine. Desigur, ele mai pot să aducă şi calificarea autorului drept "bun vânător de mărturii" de care am avea disperată nevoie, dar aceasta este deja o altă problemă deontologică. Tot în arheologia medievală a Moldovei am constatat cât de îndărătnice au rămas interpretările "cuţitelor de pielărie", în loc de "brice" ori orice altceva, în loc de "axe de catarame din os", pentru că ele figurau altfel interpretate de către Mircea D. Matei şi fuseseră contestate, cu argumentul analogiilor, de nişte ardeleni "ceva" mai puţin vizibili. Confortul despre care scriu este prezent în terenul care contrapune mereu formele la funcţiile artefactelor. El rezultă nu dintr-o cultură arheologică precară, ci din cunoaşterea deficitară a realităţilor medievale generale. Nu pot să mai pomenesc ceva despre "şcoala de arheologie medievală" pentru ea nu mai există, ci am revenit la modalitatea medievală de ucenicie.
|