Medievistica Forum

Forumul medieviştilor din România
Acum este Noiembrie 19, 2017, 10:52:37 AM

Ora este UTC + 2




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
MesajScris: Februarie 05, 2012, 09:47:07 PM 
În România şi revistele ştiinţifice aparţin „cuiva” personal, nu instituţiilor care le girează. Aşa se nasc „abonamentele” la publicare şi… se duce naibii prestigiul lor! Dar parcă mai ştie cineva în acest stat, ce ar fi acela? Ruperea de stările trecute, în bloc condamnabile sau grijuliu conservate, conduce inevitabil la construcţia unor noi repere; cu valoarea oglindind-o pe „aleşii” momentului, cu toate relaţiile şi cultura lor proprie. Aşa poate fi Arheologia Medievală a lui Rusu, Acta… a lui X, Annales…, a lui Z şi tot aşa-nainte.
Reflexia de-nceput sunt provocate de constatarea destinului epigonic la care a ajuns Materiale şi cercetări arheologice din Bucureşti, tutelată numai de către Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.
Să ajungi acolo încât să laşi loc unor materiale ca acelea semnate de către Daniela Marcu-Istrate, Biserica evanghelică de la Saschiz, jud. Mureş. Cercetări arheologice (I), p. 115-151, iar tot în continuarea sumarului flămând de oferte, şi Daniela Marcu-Istrate, Delia Maria Roman, Archaeological Data Concerning the History of the Evangelical Church in Dealu Frumos, Sibiu County, p. 152-172, ar fi cam egal cu a asculta cântecul de lebădă al unei foste publicaţii de prestigiu, care a adunat ani în şir cam tot ceea ce mişca arheologie pe la noi.
Pe lângă faptul că se reunesc sub semnătura unei vechi prietene, cele două texte au frapante calităţi comune, la care voi face referire.
De la prima privire, numai un neofit nu poate vedea că ceea ce s-a publicat sunt simple rapoarte de descărcare expeditive, acte de bifare a unor dosare de restaurare, în care arheologul a săpat frumos, a dat desene multe şi curate şi s-a ales cu banii! Procentul de ştiinţă a scăzut dramatic, la ideea de publicare simplă, fără vreun destin sau contribuţie veritabilă.
În legea cea nouă a publicaţiilor europene, trebuie să te apuci să dai rezumate. Nici un cuvânt despre traducătorul cunoscut doar într-un singur caz. Nu sunt expert nici măcar în propria mea limbă, dar şcoala m-a-nvăţat să rând de bufonerii lingvistice. Punctul de plecare al traducerii, este măsura magistrală a felului în care autoarea şi-a înţeles conceperea mesajul esenţializat, de natură să atragă atenţia la importanta sa contribuţie. Prima frumuseţe la care mă pot opri este „fortifed tower”. Ei bine, aş dori să văd şi „turnul nefortificat” pentru a înghiţi conceptul sau, şi mai raţional, propria definiţie dată acestei construcţii! Deci, un început bun! Dacă un turn poate fi „eficientizat din toate punctele de vedere” (p. 153), nu ne îndoim că este fundamental de a fi remarcat. Cele trei ţinte, zise în urmărire, de la Dealu Frumos sunt cam tulburi; nu pentru autoare, ci pentru lectura cititorilor.
O misiune de luptă a fost cea a găsirii cimitirelor de secol XI-XII. Dacă localitatea Saschiz este de la 1309 pomenită, de ce ambiţia de lucru a scăpat tocmai secolul al XIII-lea? Până la a compara Saschizul, „in many ways” cu Sighişoara este o cale uriaşă, înfăptuită doar mintal de către semnatară. După ce ne-am lămurit definitiv cum este cu locul, se va trece, în acelaşi alineat, la biserica noastră (cu date de construcţie de o limpezime de invidiat). Ei, dar ar fi prea modest: Saschizul „became the model for an entire series of fortified churches in southern part of Transylvania”! Concluzia o aşează stabil pe autoare între marii analizatori ai genului (Vătăşianu, Fabini şi alţi câţiva, mai puţin sonori). Numai că acea concluzie nu este şi pentru mine! Este o simplă „aruncătură” de iresponsabilitate profesională, probabil nici măcar băgată vreodată în seamă.
După asemenea judecăţi, mai vine şi descrierea monumentului; într-o „manieră” de arheolog, desigur. Nava are ceva dimensiuni, restul bine că au fost menţionate ca existând! Cititorul englez va fi cam confuzat dacă va citi că 11 ani s-au făcut doar nişte „small surfaces”. După ce vom da de capul celor circa 40 de pagini totale ale materialului general, vom afla că mai avem a afla, cândva, pe viitor, şi despre materialele arheologice descoperite. Să fim totuşi drepţi, textul înţelept are doar maximum opt pagini (mai scădem şi rezumatele…), restul fiind o recuzită neselectată şi irelevantă de desene culese de-a valma, in integrum din acel document care a produs banii. Dacă ar fi avut ceva de povestit, textul ar fi spus-o. Dar nu, sunt complet mute ca mesaj. Tot eu dau şi scuza: chiar şi un rezultat negativ trebuie probat, şi obsedant dacă nu avem altceva. Şi uite aşa, revista creşte şi autorul se-mplineşte!
La Dealul Frumos reţeta este cam aceeaşi, însă mult mai caricaturală, pentru că este oferită străinilor. Trei titluri aruncate la căciulă şi scoase orbeşte, ascund întreaga istorie a localităţii (dintre care şi un autor citat cu întregul ziar în care a publicat câteva alineate pentru Tante Gudrun şi Onkle Misch) iar altele (din care unul repetat, cu paginaţia identică, ca pentru istoria localităţii) şi a monumentului, unul cu „the most unusual planimetries of a medieval church”. Un singur „church wall” şi planimetria spun mai multe, dar neesenţiale. Nu are rost să comentăm, doar scriu arheoloage… Poate este doar „gender studies”!
Iată şi ceva straturi englezeşti, o menţiune de 30 de morminte, cu micuţe teorii despre cimitirul exterior care pare a se termina – nu ştim de ce – la adoptarea Reformei. Concluzia este că biserica nu are antecedente. Gata!
Primul deliciu conceptual: rezumatul românesc care a furnizat baza traducerii. Se scrie acolo, dar şi mai jos, în textul „master”, că echivalentul unguresc al Saschizului ar fi Százkézd vára! Dacă nu poţi să-ţi dai seama că acolo sunt două cuvinte de tradus, mai este nevoie să o scriem că s-a scris cu-nţelepciune „Cetatea Saschiz”?
Prima notă critică, prima bucurie oferită la subsol: pentru localizarea geografică se face trimitere la un repertoriu arheologic! Întreaga descriere a bisericii merită deplin săltată cu vederea, pentru că nu oferă nimic în plus, nici măcar nu se străduieşte a fi completă. Este acolo, ca să fie! Dacă tot suntem la note critice, trebuie să se ştie că „abundenţa” lor este de o particularitate remarcabilă: pentru Saschiz, un onorabil număr de 24 (la o paginaţie de aproape 40 de p.), pentru Dealu Frumos, şase bucăţi! Munca intelectuală pentru producerea lor este evidentă.
În clipa în care cercetezi o bazilică refăcută, nu de simplitatea Saschizului, ci a Dealului Frumos, te străduieşti măcar să scoţi la iveală un plan de evoluţie, furnizat anterior de către istorici de artă ori arhitecţi, pe care să-ţi lipeşti găselniţele, în aşa fel încât lumea să priceapă ceva din tehnicismul tău academic. Altfel, bucăţelele de săpătură sunt, iarăşi, la sarcasmul lectorului care poate gândi asupra incapacităţii de a valorifica redacţional o muncă de teren de vreo zece zile.
Descrierea săpăturii merge şnur, până când arheologul se loveşte de o nucă tare. Sistemul „acelor de brad” (p. 119) va trebui să ni-l descrie în amănunt, pentru a fi patentat şi trecut la dicţionar. Dacă sunt zidării superficiale, ele nu pot fi decât – probabil – ale unor altare secundare! Ar fi mult prea frumos! Doar că sunt atât de bine aşezate în spatele navei (jumătatea de vest) şi atât de faţă în faţă, încât nu poţi să nu te gândeşti la vreo variantă mai veche de tribună. În faţa unor fragmente de inscripţie, cea care detestă funciar toate pietrele de vreo formă ne-antropică (p. 120), nu poate spune nici măcar în ce stil au fost cioplite. Pentru că au fost citite, pot decât bănui că ar fi renascentiste. Nu au meritat să fie nici publicate. Poate mai apare vreun arhitect din Ungaria să le deseneze şi să le publice (ca la Alba Iulia! – cel puţin).
Există o criptă prin altar (p. 122), care nu merita detaliată. Apare şi un osuar (p. 122), greu de explicat în condiţiile în care mormintele par a dispărea – după autoare – după mijloc de secol XVI. Mai mult, fundaţia sa censored din stratul care este plin de oase. Deci ar fi ante quem? Oasele „depozitate dezordonat” nu trebuie numaidecât să însemne un osuar. Aceasta pentru a o ajuta pe autoare să explice contradicţia aparentă dintre numărul mic de morminte şi funcţionarea unui osuar. Ca să nu mai amintim de viaţa scurtă care i-a fost găsită.
Sistemul de relevanţă al descoperirilor proprii este trădat mai mult în dreptul Dealului Frumos, unde aripa de nord este urmată de arătarea unei gropi de var, de o groapă de oase (ambele „create”!), apoi de zidul de curtină, o absidă semicirculară, turnul de vest, alte complexe. Logic, nu? Pentru a vedea că ilogica şi lipsa de criteriu valoric este la dumneaei acasă, tot la Dealul Frumos, termenul „judeţul Sibiu” contează mai mult în şirul de cuvinte cheie, decât „planimety” sau cimitir. Dacă cineva va căuta ceva despre definirea ori metodologia planimetriei, se înşeală. De s-ar fi scris acolo „secţiune arheologică” sau „groapă”, tot cam acelaşi lucru relevant ar fi fost.
Pentru o fundaţie fără mortar, din ambianţa arhitecturii săseşti medievale (cu minunata localizare cronologică engleză: „Saxon… installation”, p. 157), este suficient de citat din propriile cercetări. Că se construia la fel „world bride”, nu mai are nici aceasta importanţă. Iar dacă există ceva pigment ceramic, numaidecât ar trebui bănuit a fi preistoric (de ce?). De unde bănuiala că bazilica ar fi avut colaterale inegale, iar nu putem intui. Tot mortarul are o poveste specială la Dealul Frumos, pentru că se admite, nici mai mult nici mai puţin, că o varniţă („lime storage”) a funcţionat îndelung („a long enough period of time”) în aripa de nord a fostei bazilici (p. 156). Şi acest lucru îl vom clasa la capitolul „şantiere nebănuite, cu viaţă continuă şi mortar trezit la fel”. Pentru a explica ce s-a văzut acolo, nu dorim să rescriem articolul. Dar pentru a fi priceput ce s-a aflat, este nevoie de alţi ochelari decât ai perechii feminine din teren.
Să nu găseşti morar într-un mormânt este elementar de didactic a afirma că nu se poate extrage de acolo că ar fi existat o biserică de lemn anterioară (p. 157). Pentru că toată lumea ar trebui să priceapă că au existat şi cimitire fără biserici, până în vremurile noastre! Aşa ne batem singuri piroane-n talpă, lăsându-i pe cititorii veşnici ai articolului să rămână cu frustrarea de a nu afla, poate niciodată, fantomatica biserică de lemn.
Ei bine, generalitatea cu închiderea cimitirelor la Reformă, este de-a dreptul periculoasă. Deşteptăciunea este repetată în ambele texte, ca să nu ne-nchipuim cumva că ar fi o eroare de ocazie. Arheologi începători, nu vă luaţi după o asemenea gogoriţă! Ea, restricţionarea de înhumare adică, s-a aplicat diferenţiat, nu din cauza Reformei, ci din cauza igienei din marile oraşe săseşti. În mai mult târgul, decât oraşul Saschiz, unde s-au dus saşii să-şi îngroape morţii după 1500? Probabil, avant la lettre, în cimitirul tăiat din dispoziţiile administraţiei habsburgice, de la mijlocul secolului al XVIII-lea! Pentru a ne crede, merită o încercare de săpătură în cimitirul acela, pentru a descoperii morminte de pe la 1560!
La urmă, ne alegem cu planul general al bisericii de la Saschiz şi ceva din mulţimea de pereţei de secţiuni, fără absolut nici o contribuţie la buna istorie a bisericii. La Dealul Frumos este mult mai puţin, cu scuza că s-a săpat tot astfel. Doar că puţinul mai puţin a fost generos oferit anglofonilor. Compensativ se dă totuşi un proiect magistral de viitoare săpări, în care sacristia nu prea ne interesează, cum nimic din tot ansamblul construit în jurul bisericii.
*
Se va putea mereu şi continuu obiecta că „am ceva” cu autoarea principală a celor două texte. Da, este adevărat! Numai că „acel ceva”, subiectivat din relaţii personale mai vechi, ţinând de maniera de raportare la noţiuni de colegialitate şi ajutor, este acum de consistenţă profesională, este scris şi demonstrat de fiecare dată. Doar cu dovada care a generat reacţia mereu controlabilă de către oricare altcineva.
Clamez mereu că aici este vorba despre un profesionalism ştirb care se promovează prin terţi, din totală ignoranţă. Acuz faptul că se scrie stângaci, dezinformat şi absolut incompatibil cu nici o istoriografie din afara României. Mă izbesc la fiecare text nou de diluţia standardelor clasice de prestaţie, de acceptarea laudativă a unor încheieri incompatibile cu comparaţia din afara sucului naţional, morga şi orgoliile autorilor care nu aşteaptă decât să nu fie citiţi cu-adevărat. Poate numai pentru că scara de produse livrate la tipar poate fi şi mai modestă, ba chiar înfiorătoare! Asist neputincios la oferta minimală arheologică către partenerii de restaurări de monumente istorice, din categoria celor bine profitori, în care arheologul împlineşte o bifă formală, pentru că nu aduce nimic vrednic de luat aminte. Nu spulberă proiecte de birou, nici măcar istorie nu mai ştie să scoată din lucrătura sa. Este comod aşa, admit că ar putea să chiar trebuiască să scrie nimicuri, iar plata sa, decupată din tortul bugetelor cu osânză, care nu se-ncheie în teren aproape niciodată, este pe măsura aportului. Dar nu pot să admit a fi luat drept fraier profesional şi suferind de cavalerism îngăduitor. Rebutul mă dezgustă ca orice produs de consum alterat.
O parafrază care va fi înţeleasă de ceva lume: „unde eşti tu, Radu Popa, ca să-ţi vezi urmaşii?” Ca să le arăţi măcar obrazul!
Cineva îşi închipuie că în istoriografie nu ar fi necesară nici o tresărire de tip Piaţa Universităţii, de vreun glas în Baia de Arieş, de vreun duş rece pentru trezire. Cine pe cine se amăgeşte? Unde dorim să ajungem de fapt? Nici asta nu ştim! Doar coborâm.
Istoricii au uitat cei dintâi că materia lor de studiu este judecătoare şi nu iartă? În ce măsură asemenea prestaţii delimitează greutatea cuvântului celui care le-a produs în totalitatea breslei? Numai pentru că este „harnic”, „cuminte”, „drăguţ”, autorul nostru merită să fie protejat, promovat, premiat şi să primească drept de justiţie administrativă asupra confraţilor săi?
Este o arheologie inversă: inconştient, ne-ngropăm singuri! Dacă se tace în continuare, obraznicii vor urca şi, stimulându-şi dramul de nesimţire înmagazinat în neamuri proaste şi nebătute din vreme la dos, vor scuipa regulat în capul celor de sub ei, pentru ca nu cumva reperul lor de calitate să fie surmontat şi contestat.

Adrian Andrei Rusu


Sus
  
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC + 2


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România