Nu cu mult timp in urma, forumul Medievisticii a gazduit un dialog, pe marginea unui proiect ce viza arta heraldica a Transilvaniei medievale. Initiator al proiectului, cercetatorul Adrian A. Rusu admitea o limita cronologica care, „cu mari concesii”, se oprea in jurul anului 1600. Prin urmare, se avea in vedere respectarea intocmai a cronologiei – deja consacrata – a Evului Mediu ardelenesc. Antrenat de subiect, am precizat atunci care ar fi, in viziunea mea, limitele cronologice ale unei asemenea intreprinderi (referitoare la izvoare, desigur). Revin acum cu placere, motivat de lipsa de constrangeri si prejudecati de care a dat dovada acest forum. Ramanand in domeniul de care ma ocup (nu am avut niciodata pretentia de a fi atotcunoscator...), observ ca, în cazul heraldicii, cronologia nu poate fi stabilita numai in functie de datarea obiectului ce poarta o stema. Un exemplu la intamplare: trecatorul care priveste stema de pe o ambasada a Regatului Unit nu vede, de fapt, o stema de secol XXI, ci stema folosita, fara modificari, de la urcarea pe tron a reginei Victoria (1837). Adica o stema de secol XIX. Forma – adica stilul reprezentarii, dar si materialul acesteia, calitatea execuţiei etc. – sunt doar aspecte exterioare, care nu trebuie sa il insele pe privitor. Ceea ce conteaza este continutul – adica simbolul – care poate să ultraactiveze in timp, parcurgand cronologia epocilor si a stilurilor. In cazul specific al patrimoniului de izvoare heraldice medievale ardelenesti – care ar urma sa fie reunite de un studiu (precum cel proiectat de dl. Rusu) – aratam ca nu am cum sa sustin limitarea la secolul XVI, inclusiv. Intr-o replica – nu lipsita de ironie – dl. Rusu arata ca „Pentru ca nu suntem heraldisti adevarati (s. n.), nu dorim sa vedem fenomenele evoluate sau transformandu-se. Vrem, pur şi simplu, sa le cunoastem exact si foarte bine. Pentru ca ne ocupam de Evul Mediu, ne oprim doar la el”. Ii raspund aici, in contextul dezbaterii deja lansate privind cronologia istorica. In ceea ce ma priveste, consider ca exista anumite discipline auxiliare pentru care trebuie admise derogari de la cronologia istorica propriu-zisa. Evul Mediu este si ramane un reper in ceea ce priveste trasaturile unui anumit proces – cum ar fi aici heraldica. Dar care este, in concret, legatura dintre istoria politica si cronologia acestor procese particulare?! In articolul meu Despre dreptul la stemă în Transilvania secolului XVII (SMIM, Vol. XXIV, 2006), m-am straduit sa demonstrez ca stemele acordate de catre principii autonomi ai Transilvaniei continuau traditia mai veche a diplomelor pentru blazon, traditie a carei „filiatie” urca pana in epoca regelui Sigismund de Luxemburg. Acordarea prin diploma, descrierea si desenul blazonului, ba chiar si particularitatile legate de constructia „fizica” a insemnelor heraldice, toate acestea inseamna continuitate fireasca, iar nu „fenomene care evolueaza sau se transforma”. Un blazon acordat de principele Gabriel Bethlen este la fel de „medieval” precum unul acordat de regele Matia Corvinul, pentru ca este vorba de un proces similar pana la identitate. Sa merg mai departe. Cercetatorul care ar dori sa discute despre o stema acordata de catre un principe al Transilvaniei unui boier din Moldova sau Tara Romaneasca - exista mai multe cazuri - are in vedere o stema medievala (din punctul de vedere al cronologiei extracarpatine) sau premoderna (din punctul de vedere al cronologiei intracarpatine)? Sub aspect stilistic, noi precizari vin sa rastoarne datele deja certe legate de insemnele heraldice ardelenesti. Se poate observa ca, inca de la sfarsitul secolului XV, ca o consecinta a patrunderii artei renascentiste in Ungaria, stemele incep sa isi modifice aspectul: compozitiile asimetrice, caracteristice perioadei gotice, sunt inlocuite prin formule mai echilibrate, in care lambrechinii sunt uniform desenati, la dextra si senestra scutului, iar scutul insusi este desenat in pozitie verticala (motiv pentru care in diplomele de secol XVII, se va mentiona „Scutum videlicet militare erectum...”). Prin urmare, iata cum in Evul Mediu local se intalnesc formule tipic renascentiste: intr-o perspectiva lipsita de elasticitate, ar fi iarasi o contradictie cronologica! Sa nu uitam sigilografia, care constituie – poate – modalitatea cea mai frecventa de folosire a insemnului heraldic. Dupa cum se stie, avem de-a face atat cu matricea, cat si cu impresiunea. Sunt insa cazuri in care sigiliul fabricat in Evul Mediu era fara intrerupere folosit de-a lungul secolelor; este cazul mai multor peceti orasenesti, precum cele ale Baii Mari, Clujului, Brasovului etc. Si atunci, se pune din nou intrebarea: daca matricea sigilara este medievala (terminus ad quem 1541), atunci reproducerile ulterioare obtinute dupa aceasta matrice nu vor fi, in fond, tot medievale? Unde am vrut sa ajung? Chiar daca, pe alocuri, exemplele date pot fi calificate drept sofisme, eu cred ca este necesara acceptarea unor exceptii in chestiunile de cronologie. Nu merg pana la a surprinde particularitati medievale oriunde... de pilda in mentalitatea individului. Incadrarea intr-o cronologie se justifica – mai degraba – in sens didactic, pentru „jalonarea” unei expuneri. Insa exceptiile exista, si nu se poate face – intotdeauna – abstractie de acestea. Am intervenit si eu intr-un „topic” specializat. Nu am pretentia de a pune etichete de „minti cu paianjeni” ori de a demoniza „idei putrede”. Constat doar ca diversitatea fenomenelor ce au legatura cu Evul Mediu pare facuta sa incurce clasificarile. Rezolvarea nu sta la mine dar, dupa cum arata prof. Pinter, „cercetarea stiintifica lipsita de prejudecati si preconceptii” ramane o conditie de baza pentru cei care chiar doresc sa faca un pas inainte...
|