Medievistica Forum

Pentru a incepe cu inceputul, cred ca ar merita discutata situatia periodizarii si a cronologiei arheologiei evului mediu. O scurta privire aruncata asupra publicatiilor ce reflecta cercetari de medievistica din Romania, a programelor unor prestigioase sesiuni de comunicari, simpozioane sau conferinte ne dezvaluie deruta in care ne aflam inca din acest punct de vedere. Inca mai vorbim de "materiale apartinand epocii feudale", de "perioada prefeudala", termeni ce demonstreaza - daca mai era nevoie - lipsa de deschidere, refuzul de a accepta o terminologie incetatenita de mult timp si acceptata de cercetarea stiintifica serioasa. Dar sa spunem ca unora le e greu sa renunte la o terminologie pe care au folosit-o prea mult timp... ce ne facem totusi cu periodizarea epocii careia ne-am dedicat preocuparile stiintifice? Ne-ar fi foarte simplu sa aruncam totul in gradina istoricilor daca arheologia nu ar fi o stiinta auxiliara a istoriei sau daca arheologia s-ar putea desfasura in afara cadrului general istoric. Cred ca daca ne-am raporta la cronologia adoptata pentru Europa - din care tot dorim sa facem parte - cronologie incetatenita cam de prin secolul al XVIII-lea, ar trebui sa fim de acord ca evul mediu incepe in jurul secolului al V-lea (cu evenimente generice: caderea Imperiului Roman de Apus, respectiv marea migratie germanica) si se termina in secolul al XV-lea (cu evenimente generice: descoperirea Americii, respectiv caderea Constantinopolului). Sunt perfect de acord ca in spatiul romanesc nu putem aplica in sens strict aceste limite cronologice, mai ales la nivelul superior, dar macar acolo unde este posibil cred ca ar trebui sa ne aliniem unor norme incetatenite. Ma refer in mod special la perioada evului mediu timpuriu, "botezata" in toate felurile; prefeudala, a continuitatii, a formarii poporului roman sau a migratiilor si care cred cu tarie ca pe teritoriul Romaniei nu poate fi "afiliata" antichitatii si nici arheologiei clasice greco-romane. Cred chiar ca aceasta perioada, poate cea mai vitregita de informatia scrisa, ar trebui sa intre in mod special in atentia arheologilor medievisti. Stim cu totii ca mult timp aceasta perioada a fost voit neglijata, cenzurata si autocenzurata de uniii cercetatori constienti de evidenta originii germanice, turanice sau maghiare a unor materiale arheologice ce nu cadrau in tabloul istoric dorit si ieseau din cadrul "liniilor directoare" in care trebuia sa se incorseteze arheologia vazuta ca simplu furnizor de argumente pentru afirmatii istorice impuse. Consider ca a venit timpul sa depasim acest handicap si sa repunem, cu onestitate si profesionalism, arheologia acestei perioade in cadrul normal al cercetarii stiintifice lipsite de prejudecati si preconceptii.

Periodizarea eronată, despre care este vorba, este general perpetuată. Se începe de la manualele şcolare. Fie că sunt „vechi”, fie că se tem de a insera pagini „revoluţionare”, de frica lectorilor şi celor care aprobă manualele, autorii continuă să ofere elevilor lucruri depăşite.
Printre dascăli, de orice calibru – şi mai grav, printre cei universitari – nu se fac nici acolo schimbări. Fie că aşa „ne-am obişnuit”, fie că aşa „au scris academicienii”, fie pur şi simplu pentru că nu le pasă, sunt totalmente blazaţi, dezinteresaţi, legumicoli.
Nu sunt sigur că s-ar schimba ceva, dacă s-ar aproba vreun manual cu noua cronologie. O mulţime dintre colegii mei ar continua să le zică copiilor că Matei Basarab vieţuia în Evul Mediu, chiar dacă în Europa se trecea la manierism, iar în India se exporta deja capitalism.
De aceea, eu socotesc că vina pentru această amorţire aparţine celor care formează „vârful de lance” al istoriografiei, fie că sunt sau nu arheologi sau istorici. I-a văzut cineva pe domnii Pop, Edroiu, Gorovei sau Spinei, spunând pe un mare post TV, că stăm prost cu ceva, în domeniul medievisticii? [b]Dacă[/b] apar, spun doar lucruri frumoase, dacă se poate aniversative. Dacă ei nu reclamă eroarea (aici discutata cronologie „românească” a Evului Mediu), nu promovează înnoirea, cine s-o facă? Eu, de pe site-ul acesta, din paginile unei foi regionale, într-un mic interviu radiofonic despre investiţiile cele noi în şcoala reînnoită cu fonduri europene?
Da, medievistica.ro face ceva! Chiar astfel a censored, proclamând că nu mai vrea să audă de Evul Mediu dincolo de secolul al XVI-lea. Este o altă problemă câţi îl citesc, câţi îl iau în serios. Dar el rămâne mereu bun pentru luminat minţi cu păianjeni, pentru scuturat idei putrede, înfipt piroane în ghete demodate, de alimentat cu informaţie tematică densă şi foarte diversă.

Trag nădejdea că nu am tulburat un „topic” destinat doar arheologiei. Prin faptul că d-l Zeno Pinter a ieşit din topicul deja existent, am zis că voi fi iertat.

Nu cu mult timp in urma, forumul Medievisticii a gazduit un dialog, pe marginea unui proiect ce viza arta heraldica a Transilvaniei medievale. Initiator al proiectului, cercetatorul Adrian A. Rusu admitea o limita cronologica care, „cu mari concesii”, se oprea in jurul anului 1600. Prin urmare, se avea in vedere respectarea intocmai a cronologiei – deja consacrata – a Evului Mediu ardelenesc.
Antrenat de subiect, am precizat atunci care ar fi, in viziunea mea, limitele cronologice ale unei asemenea intreprinderi (referitoare la izvoare, desigur). Revin acum cu placere, motivat de lipsa de constrangeri si prejudecati de care a dat dovada acest forum.
Ramanand in domeniul de care ma ocup (nu am avut niciodata pretentia de a fi atotcunoscator...), observ ca, în cazul heraldicii, cronologia nu poate fi stabilita numai in functie de datarea obiectului ce poarta o stema. Un exemplu la intamplare: trecatorul care priveste stema de pe o ambasada a Regatului Unit nu vede, de fapt, o stema de secol XXI, ci stema folosita, fara modificari, de la urcarea pe tron a reginei Victoria (1837). Adica o stema de secol XIX.
Forma – adica stilul reprezentarii, dar si materialul acesteia, calitatea execuţiei etc. – sunt doar aspecte exterioare, care nu trebuie sa il insele pe privitor. Ceea ce conteaza este continutul – adica simbolul – care poate să ultraactiveze in timp, parcurgand cronologia epocilor si a stilurilor.
In cazul specific al patrimoniului de izvoare heraldice medievale ardelenesti – care ar urma sa fie reunite de un studiu (precum cel proiectat de dl. Rusu) – aratam ca nu am cum sa sustin limitarea la secolul XVI, inclusiv. Intr-o replica – nu lipsita de ironie – dl. Rusu arata ca „Pentru ca nu suntem heraldisti adevarati (s. n.), nu dorim sa vedem fenomenele evoluate sau transformandu-se. Vrem, pur şi simplu, sa le cunoastem exact si foarte bine. Pentru ca ne ocupam de Evul Mediu, ne oprim doar la el”. Ii raspund aici, in contextul dezbaterii deja lansate privind cronologia istorica.
In ceea ce ma priveste, consider ca exista anumite discipline auxiliare pentru care trebuie admise derogari de la cronologia istorica propriu-zisa. Evul Mediu este si ramane un reper in ceea ce priveste trasaturile unui anumit proces – cum ar fi aici heraldica. Dar care este, in concret, legatura dintre istoria politica si cronologia acestor procese particulare?! In articolul meu Despre dreptul la stemă în Transilvania secolului XVII (SMIM, Vol. XXIV, 2006), m-am straduit sa demonstrez ca stemele acordate de catre principii autonomi ai Transilvaniei continuau traditia mai veche a diplomelor pentru blazon, traditie a carei „filiatie” urca pana in epoca regelui Sigismund de Luxemburg. Acordarea prin diploma, descrierea si desenul blazonului, ba chiar si particularitatile legate de constructia „fizica” a insemnelor heraldice, toate acestea inseamna continuitate fireasca, iar nu „fenomene care evolueaza sau se transforma”. Un blazon acordat de principele Gabriel Bethlen este la fel de „medieval” precum unul acordat de regele Matia Corvinul, pentru ca este vorba de un proces similar pana la identitate.
Sa merg mai departe. Cercetatorul care ar dori sa discute despre o stema acordata de catre un principe al Transilvaniei unui boier din Moldova sau Tara Romaneasca - exista mai multe cazuri - are in vedere o stema medievala (din punctul de vedere al cronologiei extracarpatine) sau premoderna (din punctul de vedere al cronologiei intracarpatine)?
Sub aspect stilistic, noi precizari vin sa rastoarne datele deja certe legate de insemnele heraldice ardelenesti. Se poate observa ca, inca de la sfarsitul secolului XV, ca o consecinta a patrunderii artei renascentiste in Ungaria, stemele incep sa isi modifice aspectul: compozitiile asimetrice, caracteristice perioadei gotice, sunt inlocuite prin formule mai echilibrate, in care lambrechinii sunt uniform desenati, la dextra si senestra scutului, iar scutul insusi este desenat in pozitie verticala (motiv pentru care in diplomele de secol XVII, se va mentiona „Scutum videlicet militare erectum...”). Prin urmare, iata cum in Evul Mediu local se intalnesc formule tipic renascentiste: intr-o perspectiva lipsita de elasticitate, ar fi iarasi o contradictie cronologica!
Sa nu uitam sigilografia, care constituie – poate – modalitatea cea mai frecventa de folosire a insemnului heraldic. Dupa cum se stie, avem de-a face atat cu matricea, cat si cu impresiunea. Sunt insa cazuri in care sigiliul fabricat in Evul Mediu era fara intrerupere folosit de-a lungul secolelor; este cazul mai multor peceti orasenesti, precum cele ale Baii Mari, Clujului, Brasovului etc. Si atunci, se pune din nou intrebarea: daca matricea sigilara este medievala (terminus ad quem 1541), atunci reproducerile ulterioare obtinute dupa aceasta matrice nu vor fi, in fond, tot medievale?
Unde am vrut sa ajung? Chiar daca, pe alocuri, exemplele date pot fi calificate drept sofisme, eu cred ca este necesara acceptarea unor exceptii in chestiunile de cronologie. Nu merg pana la a surprinde particularitati medievale oriunde... de pilda in mentalitatea individului. Incadrarea intr-o cronologie se justifica – mai degraba – in sens didactic, pentru „jalonarea” unei expuneri. Insa exceptiile exista, si nu se poate face – intotdeauna – abstractie de acestea.
Am intervenit si eu intr-un „topic” specializat. Nu am pretentia de a pune etichete de „minti cu paianjeni” ori de a demoniza „idei putrede”. Constat doar ca diversitatea fenomenelor ce au legatura cu Evul Mediu pare facuta sa incurce clasificarile. Rezolvarea nu sta la mine dar, dupa cum arata prof. Pinter, „cercetarea stiintifica lipsita de prejudecati si preconceptii” ramane o conditie de baza pentru cei care chiar doresc sa faca un pas inainte...

D-l Tiron deschide o cutie a Pandorei.
Cum anume definim societatea medievală? Cam acesta ar fi punctul de plecare. Preocuparea domniei sale se îndreptă vădit către formele materiale. În esenţă, arheologice sau artistice, în subsidiar şi altfel denumite.
Suita care tranzitează Evul de Mijloc este însă mult mai largă decât o reprezentare heraldică. Nu se schimbă esenţial haina călugărilor, nu se revoluţionează nici vesela ceramică ori arma individuală de luptă. Multe obiecte continuă până în tărâmul etnografiei. Dar, nu putem defini o societate după asemenea performanţe. Cel ce schimbă timpul este omul nou şi felul în care îşi stabileşte conexiunile. Mihai Viteazul nu mai are nimic din Ştefan cel Mare. Este aventura pură, fără constrângeri desuete, negustorul-domn, generalul-condotier, supus al unui Imperiu catolic şi posibil restaurator al Bizanţului, deopotrivă. În final, pentru urmaşii mai înţelepţi şi cu altfel de ochi, tatăl Daciei restituite. Nici chiar ţăranii nu mai sunt cei din vremea lui Basarab I! Ştiu mai multe despre viticultură, de pildă, ba fac şi ceva negoţ, se pun să facă primele biserici în nume propriu; alţii mai ajung chiar să guste apa de izvor dintr-o cupă veneţiană de sticlă. Că majoritatea au încă coordonate primitive, asta nu înseamnă că trebuie să prelungim preistoria pentru a-i vedea integraţi în timpi istoriografici.
Da, foarte adevărat, zorzoanele heraldice nu se leapădă uşor. Dimpotrivă, se reiau din timp în timp, chiar şi acum, pentru că sunt frumoase, pentru că unii parveniţi îşi închipuie că abordându-le îşi mai spală imaginea de manelişti. Cred că nici d-l Tiron nu ar vrea să-i studieze cu dinadinsul ca fenomen.
Dar, dacă un Copali sau Vânticiu ar plăti un heraldist sau istoric de artă pentru un blazon nou sau un conac gotic pur-sânge, tot nu şi-ar schimba esenţa de capitalişti.
La final, chiar că nu ar merita să ne frământăm de ce nişte înţelepţi ai Europei, care nu au fost călcaţi în picioare de politruci rollerieni sau mici ceuaşei pasculizi sau berindeni, au lăsat Istoria continentului tranşată într-un fel anume. Ne mai trebuie acum să teoretizăm contorsiunile materialist-istorice naţionale pentru că ne vine greu să ne lepădăm de ele?

Incitat de lectura art. despre "urmaşii" lui Radu Popa, am căutat să-i găsesc pe "eroii" volumului despre Dej. Şi iată-i:
Principalul responsabil este conf. dr. Dan Isacu. Domnia sa predă de ani întregi cursul de bază, metodologic, la secţia de arheologie a UBB Cluj-Napoca.
Al doilea om important este dr. Florin Gogâltan, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca.
Dacă pentru primul autor, specialist în ceramică romană şi castre (?), arheologia medievală nu a existat la nivel declarativ şi agresiv pentru toţi studenţii potenţiali doritori să facă şi acest gen de arheologie, cel de-al doilea este un preistorician bine titrat, care recidividează în a se ocupa cu evul mediu.
Ceea ce este năucitor, pe lângă cronologia personală pe care o avansează, este felul cum cei doi "ciobologi" descriu ceramica medievală. Sunt convins că şi eu aş fi ştiut să fac acordul dintre "culoare" şi "cenuşiu", iar apoi aş fi exprimat vreo sugestie dacă "fragmentul ceramic" aparţine de vreo toartă sau de vreo gură de oală. Desigur, cu aceasta am ajuns lângă subiect. Numai că devine relevant la fenomenul "băgatul picioarelor" în domeniul altuia.
Ce le-a lipsit celor doi? Banii? Dacă da, se cheamă că au făcut ceea ce în oricare alt domeniu se numeşte "prostituţie".
Şi-au făcut-o cu propria mână, spre "gloria" eternă.

Ce citesc ma ingrozeste. Dupa cine sa ma iau?
Chiar nu se poate scapa de gasca de mumii care tin in loc transformarile, noutatile, nu sunt in stare sa ne puna la nivel cu ce este prin alte parti?
Cum o sa mai pot eu invata de al asemenea indivizi care nu stiu nici cum se imparte istoria Romaniei?

Felicitări Domnu Isac! Să vă ţină D-zeu năravul de "dezinformat" şi de "băgăreţ" într-ale necunoscutului medieval!
O să tragem o zdravănă partidă de râs cu colegii şi o s-o repetăm de fiecare dată când o să pronunţăm cuvântul "Dej"

Dej
Nu am înţeles un lucru: "marele profesor" a apelat la specialist numismat de ev mediu, ba s-a consultat serios ca să scrie ceva despre cruciuliţa aia de bronz, dar în cele mai importante lucruri legate de interpretarea cimitirului sau altor materiale, nu.
Aşa să facem şi noi, învăţăceii? Să alegem adică după ureche ori după ce?