[Despre punctul 7 al Decalogului…]

 


 

 

7. În anii din urmă, am citit consecvent despre românii catolici din regatul Ungariei. Şi nu era vorba despre istorici-preoţi, ci despre istorici laici. Ei formează deja o serie destul de lungă (Ioan Drăgan, Adrian Andrei Rusu, Viorel Achim, Marius Diaconescu, Ligia Boldea, Ovidiu Pecican, Dumitru Ţeicu). De aici rezultă că problema a fost una dintre cele mai serioase şi, drept urmare, merita toată atenţia.

Sunt multe laturi ascunse ale fenomenelor de receptare a catolicismului şi, cred, o parte dintre ele nu vor fi cunoscute sau înţelese cu adevărat. Chiar dacă, precum se interpretează lucrurile, acei nobili catolici români au devenit, în timp, nobili maghiari, ar fi greu de cernut dacă hotărârile lor nu au avut consecinţe mai largi. Ei trebuie să fi fost un fel de “formatori de opinie”, aşa încât ţăranii lor nu pot fi imaginaţi ca fiind nişte drept-credincioşi “fără teamă şi prihană”, care s-au ţinut deoparte mereu.

Suntem responsabili de cunoaşterea acestor categorii şi, mai ales, trebuie să încercăm să-i înţelegem corect. Oricum sunt parte din istoria noastră.

Şi astăzi, avem probleme cu starea elitelor româneşti. Dacă un “Becali – luptătorul luminii” poate aspira la o asemenea calitate e pentru că adevăratele elite ori nu există ori sunt cu totul fără nici o valoare socială ori culturală.

 

Tiberiu Doican    

 

12.12.2006