Probota Veche – with comment!


 

        O serie de Academia Română, cu numele de „Patrimoniul mondial UNESCO din România”, care se aseamănă frapant cu o veche colecţie popularizatoare a defunctei Edituri Meridiane („Monumentele patriei”), a depăşit vocaţia sa prea transilvană, dând la piaţă un volum despre Probota.

            Nu sunt competent în a aprecia calităţile autoarei. Din acest motiv nu mă voi opri decât asupra unui singur lucru din volumul dumneaei.

            Ilustraţiile cu numerele 5-6 sunt denumite „Probota Veche” (foto 1 – după Tereza Sinigalia). Am căutat degeaba, în text, o referire directă. Doar după lectura paginii 7 am depus că ar trebui să fie vorba despre biserica Sf. Nicolae din Poiană, „una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova”, „reconstrucţia lăcaşului pe acelaşi loc, de către Ştefan cel Mare”, apoi despre „dărâmarea ctitoriei lui Ştefan”.

            Dacă asocierea mea este corectă, m-a cuprins febra reacţiei:

1.      Cum este posibil ca un asemenea monument să fie întreţinut în maniera indicată de către mărturia fotografică?

2.      Cum este posibil ca aceiaşi manieră să fie afişată spre informarea căutătorilor de monumente UNESCO din România?

3.      De ce autoarea este într-atât de contradictorie încât, lasă fotografia cu situl arheologic răvăşit, dar nu comentează absolut de loc starea sa revoltătoare?

4.      Întrebarea este valabilă pentru toţi angrenaţii în publicarea volumului academico-populist.

5.      Abia acum încep să întreb: ce ambianţă este obligatorie pentru un monument UNESCO, nici una sau doar limitată până la gardul pădurii vecine?

6.      Ce rosturi au în forma de păstrare a ruinelor Probotei Vechi, măicuţele şi toată ierarhia ortodoxă de deasupra capetelor lor?

 

Mai departe, îmi vine să mă plâng lui Bush, pentru nişte cătuşe de legat vinovaţi, de mutat în Spania şi ctitorit acolo o Probotă SuperNouă!

 

Dumitru Anastasiei