Streisângeorgiu

Remember

 

 

 


 

 

 

Conștiința publică ar trebui să recunoască imediat despre ce ar fi vorba… Numai că, există așa ceva în România?

În naivitatea noastră, ne străduim să o hrănim, atât cât se poate.

*

În urmă cu mai bine de 30 de ani (1975), Radu Popa a condus o echipă de cercetare care s-a ocupat de biserica ortodoxă aflată în hotarul satului, lângă noua încropire urbană a Călanului Nou (jud. Hunedoara). A fost una dintre cele mai performante împliniri ale „vechiului regim”. Aici vom reface traseul și concluziile acestor cercetări. Nu o facem doar pentru excepționala ei importanță, ci și pentru a atrage atenția că monumentul este astăzi totalmente neglijat, din punctul de vedere al restaurării și a semnificației sale istorico-artistice. Principala sursă a informațiilor a constituit-o Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente Istorice și de Artă, nr. 1, 1978. Păstrarea tonalităților alb-negre este deliberată. Nu doar pentru a sublinia vechimea documentelor, ci și pentru a marca tristețea.

Radu Popa (foto 1) a trecut în evidență istoriografia bisericii. A urmat apoi contextualizarea istorică și zonală (foto 2). S-au discutat mai ales genealogiile ctitorilor menționați în pisania cunoscută (1408) (foto 3 și foto 4) și în izvoarele scrise publicate    (foto 5).

Ceea ce a urmat a fost relevanța arheologică. Practic, bisericuța a fost săpată exhaustiv (foto 6). S-a constatat că pronaosul a fost ridicat mai întâi din lemn, probabil în secolul al XVIII-lea, apoi din piatră (pe la 1850). În rest, chiar ușor dezaxată la relația dintre altar și navă, biserica de piatră s-a dovedit unitară din clipa inițială de construcție. Doar materialul de construcție, respectiv spoliile romane aduse de la o villa rustica învecinată, au obligat nașterea planimetriei speciale. Aceleași materiale romane au fost mai generoase decât s-a crezut inițial. Au folosit și pentru podire (o lespede decorată cu delfini) și pentru mobilierul interior (jilț dintr-un altar). Un „relief creștin” care prezintă un posibil arc frânt prelungit cu o cruce, a provocat cele mai multe semne de întrebare. Ele au rămas nerezolvate până astăzi.

Principala descoperire a lui Radu Popa a fost însă pisania cea veche. Încercând să adapteze instalația improvizată de curent electric la nevoile de săpătură, istoricul a scos din peretele de est al altarului un cui masiv. În jurul lui a descoperit primele litere. A urmat apoi scoaterea la lumină a pisaniei datate în anii 1331-1314 (foto 7). Ea arăta că biserica, cu hramuri complicate, ale Sfântului Gheorghe, Maicii Domnului și Tuturor Sfinților, a fost făcută pentru iertarea păcatelor lui Balea cneazul, a popii Naneș și a zugravului Teofil.

Dar, tot Radu Popa a observat imediat că stratul pisaniei de la 1313-1314, nu era cel mai vechi, ci al doilea. Primul, observat în alte sectoare (piciorul de nord al arcului de triumf), era puternic înnegrit de funingine și prezenta litere chirilice grafitate. 

Investigarea necropolei a atras mai întâi atenția asupra unui grup de circa șase morminte mai vechi decât biserica. Ele au fost asociate cu o biserică de lemn anterioară. Pentru datarea lor a venit în ajutor o monedă găurită, emisă de către regele maghiar Bela al II-lea (1131-1141). Concluzia s-a formulat astfel: biserica de lemn de la Streisângeorgiu a apărut înaintea mijlocului secolului al XII-lea. Ca urmare, Radu Popa avea toate temeiurile să afirme: „la Streisângeorgiu ne aflăm în fața celui mai vechi monument medieval sigur datat și păstrat în picioare de pe întreg teritoriul țării, monument care și-a păstrat până astăzi destinația originară”.

O bună parte a inventarului funerar (foto 8) indica faptul că se utilizaseră din plin elemente aparținătoare așa-numitei „culturi Bjelo-Brdo”. Ele fuseseră socotite drept aparținătoare numai unor populații slavo-maghiare. Or, descoperirea demonstra că o asemenea exclusivitate nu se mai poate susține, românii fiind și ei purtători ai acelorași elemente de cultură materială.

Grupajul dedicat monumentului, continua cu o zăbovire asupra inscripțiilor medievale, efectuată de către Gheorghe Mihăilă (foto 9). Analiza lexicală arăta doar folosirea unei limbi slave corecte. Nu se ajungea la nici un fel de concluzie privitoare la înrudirile pisaniilor cu alte documente de limbă, contemporane.

Vasile Drăguț s-a ocupat de peticele de frescă pe care arheologii și, parțial, restauratorii, le-au scos la iveală. Pe lângă menționarea unor sfinți episcopi și celor doi imenși cai, aflați în altar, se reproduceau imaginile Judecății de Apoi de pe peretele de vest a navei, cu Raiul (foto 10) și Iadul (foto 11). Îngemănarea influențelor artistice din arta Bizanțului, cu cea a unor meșteri de influență occidentală, era principala concluzie formulată. Veșmântul de frescă avea să rămână cel mai mult neglijat. Dacă sondaje și chiar curățiri pe suprafețe mai mari, au avut loc în zona altarului, cea mai mare parte a picturilor navei a rămas până astăzi acoperită de o tencuială simplă, fără nici un fel de valoare.

Șerban Popescu-Dolj a efectuat un studiu de arhitectură (foto 12 și foto 13). Numai pe baza verificărilor exterioare, se stabilea că fazei inițiale i-au fost adăugate două contraforturi, iar pe la 1408 a primit turnul-clopotniță, cu tribuna interioară. În urma constatărilor sale, pronaosul de la 1850 a fost demolat, dându-i-se bisericii forma originară.

Un grup de pictori restauratori (Oliviu Boldura, Șerban Angelescu, Marius Rădulescu, Gabriela Mruczinschi) a descris toate staturile picturale (foto 14 și foto 15). Decapările au rămas neîncheiate. Dacă arheologicii nu ar fi scormonit atunci, nici la peste 30 de ani, nu am fi văzut nimic din podoaba bisericii!

Ioan Popovici și M. Adam au produs primul studiu de antropologie (foto 16).

Gheorghe Baltag a prelucrat podoabele din jurul bisericii (foto 17). Unele dintre ele aparțin epocilor mai noi (foto 18), altele se remarcau prin aceia că erau de aur (foto 19).

Victor Eskenasy a investigat vecinătățile bisericii (foto 20), reușind să descopere o locuință pe care a legat-o de ctitorii bisericii (foto 21). Deja atunci, blocurile de locuințe împiedicaseră extinderea săpăturii. Dar era clar că zona trebuia urmărită în continuare. Cât privește semnalarea curții, se pare mai noi, din hotarul satului Streisângeorgiu, despre ea nu s-a mai auzit, niciodată, nici un alt cuvânt.

Cel mai tânăr participant, Adrian Andrei Rusu, a primit „în dar” o parte a grafitelor din interiorul bisericii (foto 22). Ele erau pluguri (foto 23). Au apărut publicate în Revista de Istorie, 29, nr. 7, 1976. Toate celelalte grafite, cu însemnări dintre cele mai importante, au rămas necopiate și nepublicate.  

             

 

Istoriografia monumentului

(crâmpeie nesemnificative, la cei neimplicați în cercetare)

 

Histoire de la Transylvanie. Sous la direction de Béla Köpeczi. Budapest, 1992: așezat în subcapitolul „Rolul bisericii romano-catolice în prima parte a epocii arpadiene” (p. 168); biserica românească, cu inscripția 1313-1314, și elementele ei (p. 215). Neilustrat.

O istorie a Românilor. Studii critice. Coordonatori Stephen Fischer-Galați, Dinu C. Giurăscu, Ioan-Aurel Pop. Cluj-Napoca, 1998: refacerea bisericii la 1313, de un cnez Balea („poate a pavimentului”) (p. 62); inscripție slavonă, în șir cu altele (p. 115); pictură cu influențe combinate estice și vestice (p. 117); atestarea vieții creștine a românilor, rezistentă la catolicism, în șir cu altele (p. 174). Neilustrat.

Cristian Moisescu, Arhitectura românească veche. I. București, 2001: toată problematică monumentului este detaliată (p. 21-24). Ilustrat.

Istoria Românilor. Vol. III. Genezele românești. Coordonatori Șt. Pascu, Răzvan Theodorescu. București, 2001: menționarea reședinței cneziale (p. 6, 358); datarea în prima jumătate a secolului al XII-lea (p. 359); biserica în sine (p. 462-463, 596); pisania (p. 16, desen p. 618); menționarea popii (p. 453). Nicio altă ilustrație nu a putut fi socotită utilă sau nu s-a putut utiliza.

Istoria Transilvaniei. Vol. I (până la 1541). Coordonatori Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler. Cluj-Napoca, 2003: biserici vechi, în șir (p. 273); semnalarea pisaniilor de ctitorire (p. 274). Neilustrat.

 

 

Destinul implicaților

(în ordinea menționării în text)

 

Radu Popa – decedat

Gheorghe Mihăil㠖 decedat

Vasile Drăguț – decedat

Șerban Popescu-Dolj – pensionar

Oliviu Boldura – profesor universitar, București

Șerban Angelescu – ?

Marius Rădulescu – ?

Gabriela Mruczinschi – ?

Ioana Popovici – decedată

M. Adam – ?

Gheorghe Baltag – muzeograf Muzeul Municipal, Sighișoara

Victor Eskenasy – corespondent Radio Europa Liberă; Praga

Adrian Andrei Rusu – cercetător științific, Cluj-Napoca. Cel care a inspirat acest Remember.

 

 

Întrebări pentru istorici

 

Doar atât este de reținut din mesajele cercetării echipei conduse de către Radu Popa?

Se consideră inoportună continuarea cercetării și restaurării monumentului?

Ce tip de monument ar trebui regăsit pentru a fi ridicat la rang de comoară națională?