Destin contemporan:

Magazie şi coteţ la bazilica romanică a Tămaşdei (jud. Bihor)


Peste fostul târg teutonic fortificat de la Tămaşda – Pons Thomae (jud. Bihor, comuna Avram Iancu) şi bazilica romanică ce deservea o mănăstire probabil benedictină[1] a trecut urgia tătară din 1241. Profesorul Alexandru Avram afirmă că „distrugerea localităţii şi a bisericii relatată de canonicul Rogerius, viitor episcop de Spalato (Split – Croaţia), a fost deci parţială”[2]. Evident că după ce pericolul a trecut bazilica a fost refăcută (foto A). Ea a rezistat sute de ani reuşind să-şi menţină funcţionalitatea eclesiastică …

Prin nu ştim ce încurcate căi ale „tov”-ilor şi mai apoi ale „domnilor” (foşti tovi), un cetăţean al localităţii Tămaşda are „bucuria” de a avea în centrul curţii o ditamai bazilică romanică (foto B). Şi ca orice bun român, inventiv din fire, îndată i-a şi găsit o funcţionalitate… nu tocmai bisericească, mai lumească da’ folositoare: coteţ de găini… Iar portalul (după refacerea din secolele XIII-XIV devenit gotic) a fost ridicat la rang de magazie de scule (foto C)… Gospodar omu’!

În definitiv nici măcar nu e de vină gospodaru’. A făcut şi el ce ştia mai bine…

Despre starea actuală a monumentului vorbesc de la sine fotografiile[3] … însă este hilar faptul că deşi în parte a rezistat prăpădului tătar… şi sutelor de ani care au trecut peste ea, bazilica stă să se ruineze în timp de pace.

Presa bihoreană (http://www.hotnews.ro/pp_articol_4682-Biserica-cotet-de-gaini.htm) a tratat subiectul în câteva rânduri, dar din partea instituţiilor abilitate… pasivitate.

          În fapt, nu e decât o RUŞINE bihoreană. Un judeţ cu pretenţii de a fi socotit „vestic”, se complace în a-şi trata monumentele istorice într-o manieră de culegători de ciuperci şi alune.  

Radu Martis

 Noi mărturii: Foto D, foto E, foto F, foto G, foto H, foto I, foto J.

 


 

[1] Alexandru Avram, Arhitectura romanică din nord-vestul României, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2006, p. 92-93.

[2] Ibidem.

[3] Sursa fotografiilor: http://oradea.mconet.biz/index.php?action=pictures&cid=39&lsid=12050&pg=3&pp=20&cpg=1&cpp=28&x1=1&x2=1&x3=1