DEVAstare

 


 

Toți cei care ar dori să vadă una dintre cele mai mândre cetăți ale Transilvaniei, vor avea parte, apropiindu-se, de cele aici înfățișate.

Nu căutați să mergeți pe jos ! Drumul, odinioară carosabil, a fost atât de agresat de ediliția modernă, încât nu-l veți mai regăsi decât în cele mai înalte părți ale dealului. Desigur, mai există și o rețea de cărări anapoda, pe care circulă inițiații localnici.

Mândria Primăriei este, desigur, funicularul ! Scump și atât de bine marcat (numai culoarea galbenă lipsește, pentru a deveni un adevărat simbol național), încât este o adevărată cicatrice pe obrazul colinei (foto 1). Dar, important este că cineva s-a înfruptat câțiva ani buni din plățile lucrărilor, pentru a ne conduce la …

Economia de tarabă și atmosfera de piață neaoșă (foto 2 și foto 3).

În rest, ce mai contează că totul este năclăit de buruieni și tufe (foto 4), „protejate” pentru că ar conține valori de excepție, dar bine asezonate cu peturi și pungi de plastic. Viperele cu corn au fugit de mult de groaza monștrilor umani. Între ruine, puteți face numere de circ, călătorind pe punți de scândură (foto 5). Urinatul, după un suc savuros, este liber, ca peste tot în spațiul carpato-danubiano-pontic !

Dar, cel mai atent, trebuie studiat㠄bibliografia” monumentului (foto 6).

Nu ne ocupăm de părțile geografice.

-          termenul de „fortificație daco-roman㔠este încântător, dar lipsește cu desăvârșire;

-          cetatea nu este atestată la 1269, ci la 1267, nu într-unul, ci în mai multe acte, care recompensează participații la bătălia de sub cetate, din toamna anului 1265; pe atunci Ștefan nu era, „duce al Transilvaniei”, ci „rege tânăr”, care administra toată partea de la est de Tisa a regatului;

-          anul 1307, nu este deloc un „început”, ci o atestare accidentală a unei întâlniri politice din cetate. Pe aceea vreme exista deja un palat (ale cărui urme se disting și astăzi);

-          contradicția este izbitoare: la 1453 devine un castel, care este o cetate puternică ! Nicicum să se poată scrie despre o transformare comandată de către Ioan (= Iancu) de Hunedoara. Absolut nimic de atribuit unui șantier finanțat de personaj, nu există;

-          nici un singur obiectiv militar de o asemenea importanță nu a fost condus vreodată de un simplu locotenent ! El era unul dintre ofițeri, însărcinat cu lucrările genistice;

-          nu știm la ce fel de victorie revoluționară, din anul 1849, se face referire. După cunoștințele generale, în același an, revoluția maghiară a fost înfrântă, iar nici cea română, aliată cu casa imperială habsburgică, nu se poate socoti victorioasă ! Singurii triumfători ai anului au fost împăratul de la Viena și țarul de la Moscova;

-          descrierea ruinelor este de-a dreptul minunată: instructivă și poetică, susținută prin scrisul elegant și subtil colorat (a apărut și galbenul invocat mai sus, dar roșul a fost sabotat de ma-maroniu) !

Toți turiștii nu au decât să caute prin dulapuri de cărți ca să afle cine au mai fost stăpânii cetății, să descopere ce s-a mai petrecut în istoria ei, iar dacă sunt atenți, poate că mai află că Francisc David, întemeietorul religiei unitariene, a fost închis prin aceleași locuri. Despre alte evenimente, ar fi prea mult … Vă mai spunem un mic secret: nimeni nu va fi în stare să producă vreun pliant turistic onorabil, fără să-l copieze strașnic pe răposatul Victor Șuiaga.

Adresăm felicitări autorităților locale, dimpreună cu medieviștii locului, care s-au îngrijit într-un asemenea mod de una dintre cele mai impresionante cetăți ale României ! Ne îngăduim chiar să propunem decorarea realizatorilor cu medalia „Monumentul nostru – bătaia de joc a poporului”, oferindu-l spre pildă de urmat tuturor profesioniștilor ratați care, prin defulare, au ajuns primari sau consilieri lângă alte relicve medievale.

 Un castelan de bordei dacic

26.09.2005