Judeţul Alba

Inscripţii de monumente: afaceri şi incultură

Cineva din administraţia judeţeană Alba a descoperit că există obligaţia legală a inscripţionării monumentelor istorice. Până aici nimic deosebit, dimpotrivă. O mulţime de alte judeţe nu-şi bat capul cu o asemenea problemă. Adică o ignoră cu suveran dispreţ.

Cu prilejul eclipsei din anul 1996, judeţul Hunedoara s-a trezit peste noapte înzestrat cu indicatoare de monumente. Profitorii au fost „înţelepţi”: s-au limitat să ne îndrume către cele care săreau în ochi şi doar atât. Numai că, de curând, "iubitorul de monumente" istorice din judeţul Alba a transformat dispoziţia legală într-o afacere sadea. Să-i fie de bine, i-am fi spus, dacă bietele subiecte de profit ar fi dus-o ceva mai bine ori s-ar fi simţit înconjurate de o atenţie flatantă.

Vom motiva mai jos mârâiala noastră:

1. Inscripţiile indicatoare de la şosea sunt prea mici. Pentru că trebuiau să le scoată mai scumpe, iniţiatorii le-au redus titlurile (destinaţia) şi au introdus texte care nu se văd decât la câţiva metri de tăbliţe.

2. Spre deplina iritare a comunităţilor religioase reformate, toate bisericile aparţinătoare acestui cult au fost marcate cu siluete având deasupra cruci. Problema s-ar fi rezolvat simplu dacă marcajul era limitat la simbolul folosit de comunitatea europeană pentru monumente istorice.

3. Limbile în care s-au tradus textele de bază s-au ales nefericit. Multe dintre biserici aparţin comunităţilor maghiare sau au fost săseşti şi toţi se întreabă de ce nu s-au făcut inscripţii şi în aceaste limbi. În orice caz, prezenţa limbii franceze este doar o chestiune de opţiune a executantului care nu a dispus de alt specialist. Mai putem presupune că limba franceză s-a plătit mult mai bine decât s-ar fi plătit traducerea textelor în limba maghiară sau germană.

4. Toate tăbliţele au fost înzestrate cu o adresă web. „Subtilitatea” este aceea că ai putea înţelege orice: respectiva emblemă îl ascunde pe executant sau autor, dar şi pe un potenţial beneficiar de publicitate pe seama comunităţii judeţene. Ca să mergem însă până la capăt, trebuie să scriem că site-ul respectiv nu se deschide. Nu ne ducem mai departe cu interpretarea: poate nu se ascunde, poate numai întâmplător şi temporar nu doreşte să-i transmitem direct impresiile publice.

5. În sfârşit, ajungem la ceea ne doare cel mai mult, adică la conţinutul acestor inscripţii. Desenele planurilor nu mai prea au ce căuta atunci când eşti lângă obiectiv, în afara cazurilor în care nu te ajută să înţelegi evoluţia lui sau, eventual, denumirea unor componente. Textele sunt nedrept de inegale. Făcătura se reflectă în erori grosolane de limbă română, platitudini sau, pur şi simplu, în "folclorul istoric" cuprins. Cei din spatele scuturilor de tablă nu s-au străduit prea mult: au apucat, repede-repede, ce le-a picat sub nas, eventual au folosit cunoştinţele vreunui preot. Specialiştii sunt rari şi, desigur, prea scumpi pentru a intra în afacere.

Vom ilustra cele spuse cu trei exemple. La Bucerdea Grănoasă, textul aparţine preotului (foto 1), iar la Cetatea de Baltă (foto 2) colegul său s-a trezit într-o zi, pur şi simplu, cu tabla înfiptă sub nas. La Bucerdea , pentru că nu există vreun releveu publicat, nici nu s-a pus. Dimpotrivă, la Cetatea de Baltă el apare, dar contradicţiile sale cu realitatea sunt evidente. Numai un cunoscător poate recunoaşte pe autorii releveelor. La Boz l-am adulmecat uşor pe Hermann Fabini. Probabil că ideea drepturilor de autor nu este cunoscută, aşa precum cea a monumentelor istorice. La Şona, sursa nominalizată este opera istoricului local Gheorghe Anghel, care ocupându-se doar de fortificaţie, a fost expeditiv cu informaţia despre biserică. La fel au făcut-o şi epigonii săi (foto 3). Aceeaşi sursă, a fost deja redată ca oralitate („se spune”, „ se crede”), spusă la şezătoare, în dreptul Jidveiului. La Vinţu de Jos, biserica reformată a fost făcută luterană, spre stuparea enoriaşilor reformaţi şi a cunoscătorilor. Dacă am mări aria de investigaţie, suntem convinşi că vom descoperi prea puţine indicatoare în dreptul cărora să ne declarăm cel puţin satisfăcuţi.

Lucrul s-a plănuit, făcut, plătit şi implantat repede. De acum, bucăţile de metal vor ajuta la noua cultură istorică a localnicilor şi numai într-o mică măsură, la aceea a rarilor turişti care le trec pragul. Situaţia din urmă se întâmplă pentru că propaganda administraţiei nu prea este asimilată de către agenţii de turism, pentru că o parte din drumuri sunt într-o stare de plimbat cu căruţa medievală, iar în faţa monumentului, vizitarea interiorului este legată de o adevărată epopee a descoperii clucerului.

Gelu Munteanu