Sebeșul - un oraş vioi, cu o cetate din pădure

 

 

 

 


           

 

 

 

            Bine pornit pe căi de prosperitate, urbea județului Alba, are ritmuri de invidiat. Dar, la sensibilitățile noastre, lucrurile stau diferit.

            Ca noroc că de biserica parohială săsească (una dintre cele mai fascinante monumente gotice ale Transilvaniei) mai are grijă o comunitate disparentă, care îşi menţine şi de peste graniţe, din diasporă, ochiul treaz şi mânuţa de euro cu care mai reuşeşte să păzească sau să facă curăţenie la noianul celor care îi trec pragul!

            Dar, cetatea Sebeşului are alt stăpân. El este, ca peste tot în largul României, comunitatea locală. Iar reprezentantul ei legal, nu este altcineva decât Primăria Sebeşului. „Baci de monumente” sunt însă dintre cei mai incompetenţi. Nu facem aici decât să deschidem ochii celor care mai ţin la averea naţională, la monumentele medievale, în mod special. Nu putem nici plânge la instituţii guvernamentale, nu ne putem adresa nici presei de scandal. Afişăm totul aici, ca cei care se plimbă pe web să vadă Sebeşul în toate luminile lui adevărate.

            Singura poartă medievală, cu urme păstrate, este adevărata intrare în centrul oraşului. După cum arată (foto 1), ea este o pată ruşinoasă pe obrazul edililor. Nu pretindem să o revedem reconstituită, dar măcar curată şi respectată, da!

            Pe vremuri revolute, cetatea a avut parte de zile mai vesele. Cea mai bună dovadă este starea Turnului Studentului (foto 2). Desigur, pe dinafară, căci înăuntru … Dar, cine nu este informat în mod special, nu poate să ştie nici cum îl cheamă, nici când a fost construit. Pentru că, nu s-o fi găsit nici un vajnic profesoraş care să compună o inscripţie decentă, urmat apoi repede de investiţia „sponsorizant㔠a vreunui mic îmbogăţit local care să plătească panoul. De recursul la Muzeul Municipal nu ne amintim pentru că, bietul, stă la un pas să fie evacuat şi medieviştii i-au murit cu adevărat (Nicolae Marcel Simina).

După cum arată zidurile de curtină, se pare că în Consiliul local ecologiştii i-au înlocuit pe toţi ceilalţi competitorii politici. A păstra copacul pe un drum de strajă este, nu o grijă silvică, ci un adevărat atentat la sănătatea construcţiilor istorice (foto 3). Probabil că este un „model de prezervare românesc”, pentru că astfel de eco-monumente istorice ne umplu provinciile!

Mai departe, ca peste tot (unii se vor grăbi să tragă concluzia că nu ar fi o boală locală), arhitecţii sebeşeni sau albensi (judeţeni), câţi or fi existând, i-au lăsat pe liberii cetăţeni ai municipiului să ascundă cum pot, după propriul lor prost-gust, zidurile de incintă (foto 4,  foto 5). Dacă eşti destul de înalt sau nu te temi de fălcile lui Grivei ori Burkus, poţi să speri că storci vreo mărturie istorică pe digital.

Aşadar gospodarii municipiului uită cu totul că oricât de multe lucruri ar stimula pentru progresele capitalismului şi prosperitatea individuală, oricât de multe bitumuri sau pavele ar mai instala pe trama stradală, neglijând cetatea orăşenească nu fac decât să-şi ciuntească şi să-şi saboteze personalitatea citadină. Ei se comportă, adică, în limitele gândirii unui primar şi Primării din văgăuna Apusenilor ori tipsia Bărăganului: ţărăneşte! Vor avea un oraş pavat, dar cu trecut mutilat; vor avea case mai bine zugrăvite, dar fără aura personalităţii.

Până la corecţia aşteptată, noi îi arătăm cu degetul, spunându-le în faţă: domnilor desprindeţi-vă de viziunile administrative ale unei cooperative de producţie agricolă-meşteşugărească şi încercaţi să vă aliniaţi la normele europene!

 

Medievistica Site,

cu sprijinul Unui grup de studenţi localnici

22.12.2006