S.O.S. pentru Cuhea (azi Bogdan Vodă) medievală

 


 

            În Marmatia, 8/1, 2005, a fost publicat un vechi raport, rămas inedit, privitor la cercetările arheologice întreprinse de către Radu Popa, împreună cu Georgeta-Maria Iuga, în anul 1984. Restituirea a fost însoţită de o notă semnată de către dr. Carol Kacsó. Din ea reproducem următoarele:

             „Din datele comunicate în raport rezultă evident că cercetarea arheologică din anul 1984 a fost executată la cererea formulată de autorităţile locale, care au promis atunci că vor finanţa lucrările de conservare ale monumentelor puse în evidenţă, protecţia lor sumară, realizată cu mijloace modeste de către colectivul de cercetare nefiind suficientă. Din păcate, nu au fost efectuate nici un fel de lucrări de conservare după săpăturile din anul 1984, iar în prezent, aşa cum am putut constata cu ocazia unei documentări în luna mai 2005 (vezi fotografiile anexate în lucrare) [prezente la p. 303-308 – acoperiri totale cu buruieni, ziduri degradate, acoperişuri găurite, depozitări de materiale şi obiecte fără nici o legătură cu monumentele, n. n.], situaţia monumentelor arheologice de la Cuhea este dezastruoasă. Problemele cele mai mari sunt la ruinele bisericii de piatră a Bogdăneştilor, unde o parte a zidurilor degajate s-a prăbuşit, pietrele inferioare sunt corodate de apele infiltrate, acoperişul protector este în mai multe locuri distrus. Acest monument se află în centrul localităţii, iar în apropierea lui se va afla în curând monumentala statuie a lui Bogdan (!). Într-o situaţie aproape asemănătoare se află şi reşedinţa voievodală. Accesul la monument este extrem de dificil, zidăria din bolovani de piatră, ridicată peste vestigiile originale, este năpădită de vegetaţie, bârnele de stejar montate în gropile în care au stat stâlpii originali ai turnului-locuinţă au dispărut sau abia mai sunt perceptibile, în mijlocul locuinţei este amenajat un gard de pământ şi vreascuri ce indică limita dintre două proprietăţi, urmele palisadei de lemn nu se mai disting” (p. 297, notă de subsol).

             A spune că situaţia este îngrijorătoare e prea puţin! Ceea ce se întâmplă acolo este o adevărată bătaie de joc la adresa culturii şi istoriei naţionale româneşti. Dacă cineva îşi poate închipui că prin statui megalitice se poate compensa sau scuza degradarea vestigiilor originale este ori un mare naiv ori un sărman semidoct.

 

Vasile Mizgan