„Cavalerii medievali”, ai noștri și de toate zilele


          Țărișoara noastră, codiță de Europă, are nevoie de integrare continuă, dar și de chefuri colorate, de alt soi decât cu ulcică de lut plină de țuică de fructe, fleică de port de import ori horă stilizată.

            Imaginarul petrecăreților, plictisiților ori nostalgicilor de pasiuni moderne și la modă bate și către coborârea de pe ecrane a eroilor din „Stăpânul inelelor”. Doar, arhetipul este unul european, produsul final este însă mixtura comercială americană. Promovându-l, te înscrii, și prin distracție, în lumea mondenilor. Iar dacă se mai dezvoltă și un pic de afacere din chestia asta, ce rău poate fi?

            Avem fenomenul, este înnodat cu medievalul, se cheamă că aparține parcelei noastre de lucru.

            Ordinul „Cavalerilor de Mediaș”, posedă un site (http://www.ordinulcavalerilordemedias.ro/) de unde îi putem cunoaște mai bine. „Vreo câțiva dintre ei sunt pricepuți scormonitori după spiritul de foc care ne încălzește iarna vetrele și ne pune mâncarea caldă pe masă, altul este un vestit pielar, un altul este un priceput învățător al tinerilor ostași, vreo doi se joacă prevăzători cu curentul iar alți doi sunt renumiții clăditori ai celor mai înalte turnuri! Iar de tinerele domnițe, ce să mai zicem... pricepute oblăduitoare ale celor aflați la greu suferință, le ogoiesc și le îngrijesc rănile căpătate în lupta cu viața, parte din ele mame de copii, parte tinere logodnice, mereu neobosite în a face viața frumoasă acestor nobili apărători ai crucii!” Cu alte cuvinte, o mână de entuziaști de toată mâna care au cu istoria cam tot atât cât poate avea un pantofar, un electrician sau o asistentă medicală. Se introduc singur cu un text cu ușoare nuanțe arhaice, mai curând înrudite cu cronicarii de peste munți, ai secolelor XVII-XVIII. Pagina de istorie locală pe care o promovează pe site-ul lor este un fel de ghiulea cioplită dintr-un nap. În schimb, pagina legendelor bate orice realitate. Dacă din vinul de Târnave (mai bun la Richiș, decât la Mediaș!), a băut și nenea mikadoul, atunci o să vedeți că aliniatul următor are și mai multă dreptate.  

S-au grupat prin 1999, când un „un vârtucios apărător al Vechiului Cod” a hotărât că trebuie să existe. Nu trebuie să ne cereți a decripta înțelesul tainic al cuvintelor. „Vârtucios” ar putea fi din familia lui „slăbăcios”, „mâncăcios” ori „umblăcios”. Suntem aproape siguri că referința la „vechiul cod” este cea la codul Busido, al samurailor.

            Ca să fie mai haioși, au devenit personalități distincte. Dacă ești umblat, devii „filozof”, dacă ai dexterități militare, te faci „malefic”, dacă ajungi din Hunedoara la Mediaș, atunci merită să ți se spun㠄străin”, dacă ești un curtezan, ți se poate aplică porecla de „braț de fier” (cam idiot, dar asta e!). Fetele sunt doar niște minodore și mării, acolo.

A „pune spada în slujba dreptății” este un slogan. Ei de fapt se berbecesc și se veselesc doar. O mică reclamă le mai dă prilejul să-și afișeze îndemânarea la alte scule decât armele: „o ofertă detaliată a ceea ce oferim”.

Nici „Cavalerii Gladius Dei” nu stau mai rău. Îi descoperiți mândrindu-se de propria lor existență pe http://gladiusdei.org/main.php?page=1 . Au mai multă subtilitate, ținta lor ar fi: „de a aduce din nou în inima celor ce ne urmăresc frumusețea, curajul, spiritul onoarei și miracolul unor vremuri ideale, demult apuse.”

Ca să-și arate autohtonismul pregnant, fetele sunt mai ales franțuzoaice (Tuberoza de …), iar bărbații mai ales din mediul german (Mușchiuleț von …).

Ei nu se încurcă nici cu texte, nici cu alte pretexte. Dau „poze” domnule! Dau filme youtubiste! Din care vedem că totul le vine de peste gârlă, din marea Europă. Se mai bat cu influențe asiatice, de chinezi școliți în Vietnam. Gata, asta-i, îi vreți ori nu-i vreți? Se dau singuri așa: „dacă vreți să faceți o surpriză unui prieten oferindu-i adrenalina unei lupte cu spada, să vă faceți nunta de vis cu prinți și prințese, să dați un bal fastuos unde să se întâlnească omul modern cu noi, medievalii, sau să dați o atmosfera medievală unui moment special al vieții voastre”. Iată ultimul deliciu: nunta cu Mărginean Copilu fost Minune, Gigi Larga la Gură și Walter-Vasile Spadalistul.

Străjerii Coroanei – Brașov ori poate Ordinul Cavalerilor de Kronstadt – Brașov. Grupuscul datează din anul 2003, fără să fi reușit o „cas㔠web. Sunt dintre cei mai săriți de pe axa sănătății. Unul dintre șefi se pretinde a fi, nici mai mult, nici mai puțin decât „slujitor al Sfintei Cruci, prin mila Divină, călugăr al Ordinului Franciscan și legat al Scaunului Apostolic în Kronstadt”. Noi l-am vedea mai curând legat de-a dreptul într-o chilie de franciscan, fără nici cea mai mică milă, condamnat pentru siluirea sfintelor taine ale istoriei. De siluirea latinei nu mai scriem, pentru că doar un asemenea agramat putea fi trimis din călugărie să dea cu măciuca în capete identic de tari ca al său.  

„Cavalerii de Hunedoara” s-au născut doar în anul 2006. Ca orice firmă similară, care se vrea accesată, și-au tras și ei site (http://www.ordinulcavalerilordehunedoara.110mb.com/ ). Ei au avut o ambiție foarte nobil㠄să păstreze și să ducă mai departe tradiția lăsată nouă de familia Huniazilor”. Doar că pentru asta ar fi trebuit să știe ceva mai multe despre pretinșii lor strămoși-faruri călăuzitore peste timp. Băieții ăștia sunt însă puri de nevinovați. Recunosc din start că imită formule promovate de www.thearma.com și http://www.aemma.org (id est Academy of European Martial Art). Adică, în final nu fac decât transfer ieftin de marfă occidentală, folosind pretext subțire de autohtonism. Dar ar fi prea puțin să se ocupe doar de lupte, ei se ocupă de „festinuri medievale”, adică prilejurile alea de îmbuibare terminate cu adunatul de sub mese al participanților.

Un lucru care mai sare în ochi este specificația: „Aproape tot echipamentul necesar este confecționat de noi încercând să respectam cât se poate de mult realitatea istorică, fiecare element fiind documentat cu atenție, consultându-ne cu personalul muzeului Castelul Corvinilor cât și cu alți istorici și arheologi cu care am stabilit legături.” Cum noi știm că muzeul din Hunedoara mustește de specialiști în Evul Mediu, de toată mâna, nu ne vine greu să ne închipuim ce înalte performanțe a atins consultanța. Să le vedem doar emblema: corbul, micuț, încadrat de coroane-cununi, specifice distincțiilor armatelor romane pus la mai puțin de jumătatea superioară a scutului, în așa fel încât un leu rampant uriaș să ia ochii. Al cui moștenitori vă pretindeți, cavaleriștilor? Ai corbului ori ai leului? Vreți să vă dăm noi titularii blazonului cu leu rampant, în locul pleiadei de istorici și arheologi locali care v-au călăuzit? Dacă ne-am uitat peste lista cavalerilor, am văzut cât de intim sunt ei legați de Corvinești și, mai ales, cu ce nonșalanță își bat joc de heraldică. Există acolo un secui care din Laszló a ajuns Vladislav și se laudă că bea vin roșu fictiv din buțile la fel de fictive ale beciurilor Hunedoarei, un Otto care este urmaș de neamț bucovinean, un alt neamț sadea fugit de-acasă. Și fetele, mai multe decât cavalerii, au câte o mică story. Am remarcat-o pe una care se ocupă de „oblogirea” rănilor. Alta s-a rătăcit sigur căutându-i pe Nopcești la cetatea Colți. Irina vrea mereu să se substituie cu Laura. Iar scutierii dau mereu pagina de administrare.

Ordinul Basarabilor – București. Aceștia au ascendentul celebrei cărți a lui Ioan Dan. Doar că sunt prea proaspeți și nu se văd decât mai rar. Chestie de organizare…  

Ordinul Mușatinilor – uneori apar ca fiind din Rădăuți, alteori din București. Se ocupă și de dans.  

Ordinul Cavalerilor Lup – Tg. Mureș, sunt proaspeți de tot, din 2009. Ei bine, cei de aici au simțit deja că plaja e cam ocupată și au venit cu o formulă nouă. Un hibrid antico-medieval adică, în care cavalerii sunt de fapt… daci! Este super și trendy să te numești „cavalerul Sarmis”, nu? Iar frustrarea este lozincă: „Noi am inventat un ordin cavaleresc al unor oameni ce coboară din pădure. Nu avem istorie, dar o vom scrie. Vrem să arătăm partea medievală a zonei.” Deci, la nevoie, compunem o altă istorie, care să ne placă și să aibă obligatoriu, cavaleri.

Și ei au „Un asistent medical, câțiva elevi și studenți, vreo doi actori și un regizor”. Foarte bine, am spune. De ce nu și un horticultor și o cosmeticiană? Dar, totuși, fără istorici? Ce doriți, măi dragilor, să arătați că meseriașii nu vă plac? Că nu sunt capabili să se ridice la înaltele voastre aspirații de cultură și distracție? Că nu știu ce să vă ofere pentru împlinirea viselor?

Iată confesiunea fondatorului: „Fondurile sunt din priceperea noastră de a sensibiliza finanțatorii, din milogeală și din sâcâială. Am trecut și prin situații în care mi se dădeau bani cât unui elev care organizează balul bobocilor, însă pic cu pic s-a adunat. Munca am făcut-o noi, cu sprijinul prietenilor pe care ne era și rușine să îi mai tot chemăm fără să îi plătim. Dar ușor, primăria a început să observe seriozitatea lucrurilor și am reușit să căpătăm finanțări și din partea Consiliului Local”. La nebunia pasiunii vine și improvizația: „Am citit un curs pe internet despre mânuirea flexului și asta ne e singura calificare”. Așa a rezultat spada flexată? Nu e de mirare că mistica lupistă există: „Spațiul ăsta are o încărcătură energetică pe care nu o pot explica”.

Iar succesul a venit… „Ordinul Cavalerilor Lup este singurul ordin cavaleresc din țară care a fost primit de șeful statului de trei ori în mai puțin de un an.” Ei, asta da validare! Dacă Băsescu te-a primit, se cheamă că ai deja pedigriu. Felicitările noastre călduroase!

Ca să fie uniți, http://www.armuri.ro/forum/viewtopic.php?pid=658 găzduiește „Forumul cavalerilor moderni”. Între ei, își scriu c㠄se ocupă serios cu reconstituirea evului mediu”, că sunt „pricepuți în reconstituirea medievală”, sunt supărați când află despre cât de „haios [arată] turcii în cvadrige romane”. Dar simțirea este importantă: „Fiecare moment medieval oriunde a fi este o fericire din viața mea și cred că a multora dintre noi care simțim medievalul”. Da, este o chestie, să simți asta! Medievistica.ro îl „simte” oare? Ori numai îl manipulează?

Caracteristicile grupurilor:

a. deficiența majoră de cunoștințe de istorie medievală. Din indiferent din care loc provin, toți membri par să nu știe că revendicările lor de origine nu se pot lega nici de orașe (Mediaș), nici de mediul săsesc (Bârsa, Bistrița), nici măcar de ambianța moldo-munteană. Orașul este mediul burghez în care cavalerul nu avea ce căuta, dimpotrivă era privit că un personaj potrivit pentru a trece, nu pentru a incuba sau viețui. Nici aceea nu se știe că personajul model nu trăgea cu arcul, nu folosea arbaleta (arme pentru soldați de rând), nu ardea vrăjitoare ori răpea fecioare. Amestecul aduce în derizoriu pretinsa calitate de cavaler. Oamenii noștri abia de cunosc că instituția cavalerismului era „un ce” aparte prin meleaguri ungaro-transilvane, fiind departe de numărul tovarășilor lui Roland cel căzut la Roncevaux, idealurile conmesenilor lui Arthur Pendragon ori dușmanilor lui Siegfied moștenitorul Niebelungilor. Să mai amintim în urmă cunoștințele lipsă la capitolele: arme, costum și armuri, duel ori modalități de luptă.

b. misoginismul. Deși toți sunt „cavaleri”, în grupuri sunt și fete. Dar nici un singur nume de grupare nu dorește să le remarce ca parte integrantă. Rostul lor pare a fi, din start, unul de umplutură (fecioare răpite) ori de chinuite (vrăjitoare).

c. lunecarea către calitatea de saltimbanci. Orice cavaler ar fi murit de rușine pus în situația de a se juca cu focul ori arunca în aer armele, ca un jongler, a se trage de frânghie, ca un marinar, a se bate cu sacii, ca niște caraghioși de țărani, a înțepa mere, a tăia cireșe.

d. precaritatea recuzitei. Ea se datorează la două surse principale. Cei mai bogați „cavaleri” au haine și arme aduse din import, confecționate de ateliere specializate. Alții, mai modești, își încropesc singuri hainele și armele. Drept urmare, se produce fie o uniformizare, nepotrivită pentru Evul Mediu, fie un amestec de mode și stiluri cronologice, fie un transfer care nu are nicio legătură cu mediul local.

 

„Cavalerii medievali” vor înflori până la saturație. Vor fi vizionați și vor avea de ciupit o pâine atât timp cât turismul se va menține la cotele scăzute la care el există astăzi. După o turnură, va veni finalul care va fi conținut de verdictul dat de Ioan-Jean-John-Johann: „Asta am mai văzut, dar mult mai bun, în câteva locuri din Europa!” După care sala de spectacol se va rări până la golire. Ia uitați-vă puțintel ce cote au atins cei care se vreau înapoi în trecut: http://www.sca.org.

Dacă vreți un sfat gratuit, băieți și fete, lăsați-vă de imitat cavaleri din alte părți ori din filmografie, încercați să refaceți lumea reală a pământului din care vă trageți. Veți fi atunci originali și, la final, chiar oameni de afaceri de succes.

  

Asociația cavalerilor pedeștri de la Medievistica.ro