„Am găsit un remediu

Să vă scot din Evul Mediu!”


Nu sunt nici eseist, nici pamfletar. […]

Sloganul de mai sus l-am găsit în contextul alegerilor care urmează. Apoi am citit despre „mediocrația” afișată pe Medievistica. M-am îndemnat la scris.

Pentru cei de la tribuna politică, scoaterea din Evul Mediu înseamnă aproape sigur promisiunea ieșirii din primitivism. Pentru unii se mai poate citi sărăcie, promiscuitate, relații sociale piramidale, cu avantajarea exagerată a elitelor. Ce o mai fi fost bun pe acolo, este trecut sub covor, adică cinste, lipsă de ipocrizie, respectul pentru starea de merit. Doar că de la oferta strigată în urechea târgului, până la cârligul extractor sunt măcar câteva secole de cultură și educație. Alea nu mai încap expuse nici măcar într-un poem de mari dimensiuni.

Acum ne-am găsit o nouă țintă de vărsat lacrimi pentru jalea de moment. Însă nu cred că îndemânatecul pescar în balta medievală a societății românești, va fi un providențial Mesia, dar cu nume de Mitică, Costică sau Floricel.

Iată și soluția extremă (?) de salvare: să vină neamțul! Aici mă opresc. Constatăm cu toții că în afara câtorva prea-colorați, cetățenii noștri deplasați prin Europa se pot comporta ca niște soldați ori meseriași cuminți, care să întrețină prosperitatea și cultura normală, a altora.

Cu câteva excepții, la el acasă, neamul a primit bun-bucuros străinii care să ne bată la fund, să ne scoată din haznale, să ne scrie rețete noi de bucate ori să ne dea cu mistria prin biserici. Basarab era un cuman cu ceva pete de românism. Cât de neaoș o fi fost un oarecare Vlad zis Dracul, care stătea la masa rotundă cu împăratul romano-german? Ce moldovenească vorbea Hărman, portarul Sucevei? De unde cercelul din urechea unui alt domn muntean? Iancu Sasul Vodă? Despot Heraclidul? Cantacuzini, Ipsilanți. Sunt o mulțime. Ce s-ar fi ales de biserica ortodoxă românească fără greci, sârbi și bulgari? Am fi continuat cu răbojurile de numărat oile. Ori ceea ce chiar există, acum, ar observa cei cu simț mai ascuțit.

I-am primit pe „străini” ori s-au băgat pe valea noastră din prostie, din nevoie, prin patul fetelor de măritat. Majoritatea au fost oameni cu rădăcini smulse. […]

Nu cei din Ardeal, desigur. Trebuie să fi cel puțin cretin să-i spui unui ungur, sas ori secui c㠄nu e autohton”! Dacă în spatele tău stau vreo zece generații de născuți pe loc, cum ar trebui să te numești? Urmaș de urmaș de urmaș de venetic?

Nu ne-a caracterizat nicio xenofobie, doar țipete izolate, de isterici. Mai des i-am iubit de-a dreptul. Când au ajuns prea înțoliți, cu mare eleganță și ținută morală, au inventat legea „caprei vecinului”. 

De ce românii din același Ardeal mai au o brumă de disciplină, dacă nu și altceva (economie mai veselă, de pildă)? Pentru c㠄frații” la fel de autohtoni de care tocmai scriam, i-au forțat după ei. Dacă aceia au vrut să iasă din Evul Mediu, i-au tras-împins și pe români. Nu ușor și cu preț. Furai, erai prins, nu scăpai fără o bătaie cruntă și publică, dacă nu cu o mică, definitivă și exemplară ridicare în furci. Doreai altceva decât mămăligă și lingură de lemn, „trădai” neamul și ajungeai, tocmai ca și acum, cetățean de rangul trei în statul cu numele de Străinotania.

Se vede că nu ne-a ajuns. Tot așa cum Evul Mediu „românesc” este, adeseori, de o inconsisteță revoltătoare, tot astfel este și moștenirea lui de astăzi.

Deși ne lăudăm cât de romani a fost unul dintre cei doi tați ai noștri, nu avem nicio grijă a uita ce puțin ne-a rămas în scăfârlie și tașcă de la el. Negația tatălui roman este continuată cu orfanul Evul Mediu. Poate tocmai pentru că este prea din cale afară de năpăstuit, biserica de astăzi ne caută alți tați fantomatici printre apostoli. Majoritatea istoricilor persistă să afirme senin că la români Evul Mediu era bine-mersi și pe la 1750. Poate că aceia au, într-adevăr, dreptate. Nimic ca lumea nu a tras vreo linie roșie către modernitate.

Doar astăzi vrem să ne despărțim de el. Numai că Renașterea a trecut demult și, din păcate, nu a găsit nicio autostradă prin România. Personal, gândesc că preocuparea de astăzi pentru Evul Mediu nu este politică, ci muzeografie ieftină.

 

Silviu Grigore Uceniță