Radu Harhoiu, Gheorghe Baltag, Sighișoara – „Dealul Viilor”. Monografie arheologică, Cluj-Napoca,

Ed. Accent, 2006-2007, 502 p. (307 tabele + 698 grafice, inserate în text) + 117 pl. (I); 114 p.

(239 tabele inserate în text) + 7 anexe tabelare + 245 pl. (II)

 

 

 


 

Lucrarea de proporții impresionante a celor doi autori, Radu Harhoiu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București) și Gheorghe Baltag (Muzeul de Istorie din Sighișoara), reprezintă rodul unei munci intense care implică atât cercetarea arheologică propriu-zisă, cât și valorificarea științifică a sitului de la Sighișoara – „Dealul Viilor”. La publicarea monografiei și-au adus concursul, alături de autorii mai sus menționați, Nikolaus și Rodica Boroffka (Institutul German de Arheologie din Berlin), care au prelucrat materialele preromane descoperite, într-un capitol separat, dedicat special acestei problematici (p. 575-609).

Volumele de față, prezintă rezultatele săpăturilor arheologice efectuate în intrevalul 1976-1987, cercetări care au dus la identificarea mai multor orizonturi de locuire, eșalonate pe mai multe etape cronologice. Atfel, perioada de locuire cea mai intensă este cuprinsă între sfârșitul secolului III și începutul secolului IX, cu anumite intermitențe, urmând ca după o pauză de câteva secole, să se revină la ocuparea acestui areal în secolul XII. Se constată deci, o continuitate de locuire în zona de față, ceea ce face ca vestigiile descoperite aici să fie unele, cel puțin la fel de importante, pentru istoria Transilvaniei, precum cele de la Bratei, Morești, sau Țaga. Cu toate acestea, nu există suficiente informații pentru a fi stabilite, cu certitudine, anumite legături directe între diferitele etape cronologice de funcționare ale așezărilor. În imediata apropiere, au fost identificate mai multe orizonturi funerare aferente așezărilor, cercetările în zona necropolelor fiind încă în derulare.

            Lucrarea este structurată după modelul de publicare a monografiilor occidentale, respectiv un prim volum, în care sunt prezentate, analizate și interpretate descoperirile arheologice și un al doilea, ce cuprinde catalogul descoperirilor, anexele și ilustrația. Datele care fac obiectul studiului sunt expuse cu o deosebită rigurozitate, volumele fiind astfel caracterizate de un profund stil tehnicist de abordare a problemelor. Încă de la început remarcăm deschiderea autorilor față de tehnica de calcul de ultimă oră, reflectată prin folosirea unei baze de date pentru stocarea, structurarea și chiar interpretarea datelor arheologice, dar și de sumedenia de tabele și grafice, utilizate ca suport pentru fiecare idee enunțată în text. Demersul de față este unul exemplar, având în vedere faptul că mediul de specialitate din România încă dă dovadă de reticență în ceea ce privește ideea “informatizării” arheologiei.

Referitor la conținutul monografiei, după o scurtă introducere, se trece direct la analiza complexelor arheologice (p. 19-40).

O primă categorie analizată este constituită de locuințe și diferitele tipuri de dotări; autorii propun o tipologie a locuințelor bazată pe analiza combinată a spațiului destinat locuirii efective, cu detaliile care țin atât de tehnica de construcție a locuințelor, cât și de tipurile de instalații de foc utilizate. Tipologia astfel obținută, a fost ulterior ilustrată sugestiv în mod grafic (p. 29, fig. 13). Categoria dotărilor a fost împărțită tipologic conform unor considerente de ordin formal și structural. Interesantă este prezența gropilor dreptunghiulare cu pereții arși (tipul III. 2b2.b, p. 28). Cele patru astfel de gropi identificate în situl de la Sghișoara – “Dealul Viilor” reprezintă cele mai sudice complexe de acest tip de pe teritoriul României. Problemele care astfel se ridică, merită amintite, întrucât nu este deocamdată stabilită cu claritate, nici cronologia și nici funcționalitatea lor, cele mai apropiate analogii, pentru acest tip de vestigii, regăsindu-se în spațiul din nord-vestul României. Rămâne deci, de subliniat distanța relativ mare între aceste descoperiri și cele mai apropiate analogii.

Analiza matrialului arheologic descoperit în cadrul săpăturilor debutează cu studiul ceramicii, care beneficiază de un spațiu larg în text, proporțional frecvenței acestui tip de artefacte (p. 41-354). Sunt fixate niște linii directoare în ceea ce privește categoriile care ar trebui analizate; totodată se observă preocuparea autorilor pentru stabilirea unui limbaj comun în analiza ceramicii, absent din cercetarea autohtonă. Astfel, se optează pentru folosirea codurilor de culori Munsell, urmărindu-se o uniformizare a limbajului de specialitate privind ceramica[1]. Și din acest punct de vedere lucrarea reprezintă un model demn de urmat! Fără a intra în amănunte, menționăm că la analiza ceramicii s-a recurs la stabilirea de tipuri, subtipuri și variante pe baza criteriilor de realizare tehnologică, a formelor și a decorului; urmează apoi corelarea acestora într-o analiză combinată, avându-se drept scop obținerea unor detalii ce țin de frecvența, răspândirea și preponderența/lipsa unor tipuri și/sau subtipuri în anumite etape cronologice. Deosebit de interesantă este metoda de a transforma unitățile formale ale vaselor în combinații de figuri geometrice cu scopul de a diferenția între mai multe tipuri și subtipuri (p. 81, fig. 161).

Limitele ilustrației tabelare sunt date de dificultatea cu care aceasta este urmărită, precum și de faptul că, atunci când se analizaează decorul, nu este ilustrată poziția acestuia pe vas în funcție de etapele cronologice în care ar fi încadrate vasele, rezultatul unei astfel de ordonări fiind acela de a disocia existența sau absența unor preferințe pentru aplicarea decorul pe anumite părți componente ale vasului.

Celelalte descoperiri arheologice, care compun inventarul complexelor cercetate, sunt împărțite de autori în categorii pe baza funcționalității lor (p. 354-370). Sunt astfel create și analizate categoriile: piese de port și accesorii vestimentare, arme, ustensile, unelte, materiale de construcție și obiecte cu funcționalitate neclară, fiecare dintre ele având, evident, diferite subtipuri și variante.

După ce au fost prezentate și interpretate, descoperirile au fost supuse unui studiu în scopul realizării cronologiei interne a sitului, dar și al ilustrării unor categorii de artefacte, care vor fi fost vehiculate într-una sau alta dintre etapele de funcționare ale așezărilor (p. 371-378). Cronologia relativă a fost stabilită datorită relațiilor stratigrafice sau de întretăiere a diferitelor complexe cercetate, urmând ca, analiza directă a materialelor cu valoare de datare, corelată cu contextele în care au fost descoperite, să ajute la stabilirea unei cronologii absolute. De remarcat este prezența unei planșe, care urmărește să integreze și să racordeze cronologia internă a sitului la diferitele cronologii stabilite atât pentru Transilvania, cât și pentru spațiul central-european (p. 375, fig. 706).

Odată cu stabilirea acestor cronologii, miza autorilor a fost aceea de a face precizări de ordin cronologic asupra tehnologiei de obținere a ceramicii, a formelor de vase, a decorului acestora, dar și a tipurilor de locuințe și dotări în cadrul fiecărei etape cronologice (p. 378-498). Nu în ultimul rând, s-a urmărit evidențierea direcțiilor de evoluție sau involuție a acestora de-a lungul funcționării așezărilor de la “Dealul Viilor”, ceea ce ar duce la o mai bună înțelegere a vieții cotidiene.

Trebuie remarcată calitatea și cantitatea ilustrațiilor, care prezintă materialul aranjat pe complexe (neilustrat în totalitate, probabil datorită dimensiunilor pe care volumele le-ar fi dobândit), dar și distribuția planimetrică a complexelor în cadrul fiecărei etape cronologice stabilite. Din păcate, rezumatul în limba germană este destul de scurt (p. 610-619), ceea ce ar putea limita accesul cercetătorilor străini la informație.

Monografia arheologică prezentată mai sus, reprezintă, prin maniera de publicare, abordare, structurare, problematizare și interpretare a datelor, un model demn de urmat de către cercetătorii din România. Autorii dau dovadă de prudență în ceea ce privește unele intrepretări, arătând limitele artefactelor de a oferi informații valabile pentru anumite speculații. Bibliografia abundentă arată încă o dată caracterul și profesionalismul celor care au semnat această carte. Practic, se propune un model de analiză a unui sit, stabilindu-se totodată și o metodologie a cercetării. Cu toate dificultățile pe care cititorul le va întâmpina în urmărirea textului, datorită acribiei autorilor și a manierei tabelare de ilustrare și susținere a ideilor, lucrarea se cere a fi citită și luată drept punct de referință în literatura de specialitate din România, nu numai de către cei direct interesați de arheologia mileniului I.

 

Vlad-Andrei Lăzărescu


 

[1] Un prim pas către uniformizarea și corectarea, din punctul de vedere al specialiștilor în geologie, a termenilor folosiți la analiza ceramicii de către arheologi a fost făcut de cercetătoarele Corina Ionescu și Lucreția Ghergari, care au încercat întocmirea unui mic dicțioar de termeni de specialitate, vezi Corina Ionescu, Lucreția Ghergari, Mic glosar de termini geologici utilizați în studiul ceramicii arheologice, în Cercetări Arheologice, 13, 2006, p. 451-460.