ILEANA BURNICHIOIU, ADRIAN ANDREI RUSU,

Mozaicurile medievale de la Bizere / The Medieval Mosaics from Bizere /

Die Mittelalterlichen Mosaiken von Bizere.

Cluj-Napoca, Editura Mega, 2006, 56 p. (15 il. color + 25 il. alb-negru, inserate în text)

 

 


 

Publicat în ediție trilingvă, micul album dedicat mozaicurilor joacă rolul major de a deschide înspre publicul inițiat sau doar pasionat, o nouă și importantă filă a istoriei medievale, și anume, complexul monastic benedictin (secolele XII-XVI) de la Bizere (com. Frumușeni, jud. Arad). Acesta constituie obiectivul unor cercetări sistematice din anul 2001, până în prezent (cu un sondaj anterior, realizat în 1981).

După localizarea geografică a sitului, autorii fac o scurtă trecere în revistă a informațiilor documentare privitoare la mănăstirea medievală, cu observația că doar pe baza acestora și fără organizarea unor cercetări arheologice, adevărata valoare a obiectivului nu ar fi fost dezvăluită. Astfel, se procedează și la o prezentare generală din punct de vedere topografic a diverselor componente majore ale complexului și se propune o limită cronologică inferioară pentru perioada sa de funcționare. Lipsește însă, cu intenția de a proteja, plasarea topografică a celor două mozaicuri pavimentale, atât în cadrul bisericii în care au fost realizate, cât și în cadrul complexului.

Așa cum era de așteptat după o simplă lecturare a titlului, obiectivul principal al autorilor îl constituie dezvăluirea celor mai valoroase vestigii de la Bizere, și anume, a celor două mozaicuri pavimentale, singurele de acest gen descoperite în România, până la acest moment. În prezentarea celor două suprafețe cu mozaic se are în vedere oferirea de date tehnice cu privire la dimensiuni, tehnici de realizare, efecte cromatice, varietăți de material folosit, motive ornamentale etc., elemente care pun în evidență diferențele și asemănările existente între cele două. De asemenea, cercetătorii sesizează caracterul pur decorativ al mozaicului absidei sudice, care se prezint㠄sub formă de tapet”, iar despre mozaicul navei atrag atenția asupra posibilității ca, odată cu formele, ce se integrează în vastul repertoriu al bestiarului medieval, să fi fost preluat și caracterul simbolic al reprezentărilor.

Sub aspect cronologic, cele două mozaicuri sunt încadrate pe baze stratigrafice în faza a doua de dezvoltare a complexului, sesizată și în cazul unor componente arhitecturale, inclusiv al bisericii. Analogiile planimetrice, dar și cele formale, ale decorației pavimentale (dintre care cea mai apropiată din punct de vedere geografic este în patriarhatul Aquileeii), susțin o datare relativă în secolul al XII-lea.

Concluziile preliminare cu privire la datare sau la relația decorației pavimentale cu edificiul de cult în care sunt localizate denotă un anumit grad de prudență în formulare, atitudine de înțeles având în vedere stadiul de cercetare în care se afla, în anul 2006, dar și acum, întregul complex monahal, inclusiv mozaicurile. Autorii au atras atenția asupra necesității unor acțiuni de curățare și conservare, în vederea relevării mai clare a caracteristicilor mozaicurilor fără de care nu pot fi mai atent studiate.

Toate descrierile sunt susținute de un număr mare de ilustrații, nelipsind, la acest capitol, și o oarecare tratare artistică a albumului, menită, cu siguranță, a-l face plăcut privirii oricărui interesat, specialist ori nespecialist.

Maniera de prezentare, inserarea de ilustrații explicite, care vin să susțină vizual textul, grafica atrăgătoare care ne demonstrează cât potențial artistic au descoperirile de la Bizere, constituie elemente care, în opinia noastră, asigură acestui mini-album calitatea unei „cărți de vizit㔠a sitului. În acest mod, se pune în practică un model folosit cu succes în alte spații, de popularizare curentă a cercetărilor și care presupune, implicit, „sustragerea” descoperirilor arheologice din sfera strict științifică, în vederea obținerii unei valorificări adecvate a vestigiilor.

 

Oana Toda

19.12.2007.