Daniela Marcu Istrate, Cahle din Transilvania şi Banat de la începuturi până la 1700. Cluj-Napoca, Editura Accent, 2004, 546 p.

            


 

Cartea de faţă a Danielei Marcu Istrate cuprinde o abordare generală a cahlelor descoperite în Ardeal. Iniţiativa este menită să recupereze decalajul existent faţă de istoriografia de specialitate din Moldova, unde cahlele de soba au fost deja catalogate în 1999 de catre Victoria Paraschiva Batariuc.[1]

Daniela Marcu Istrate cataloghează peste 2100 de cahle şi fragmente de cahle din Transilvania şi Banat, din cele mai multe (deşi nu din toate) colecţiile muzeale din regiune. Cartea este o variantă extinsă şi corectată a lucrării de doctorat a autoarei, susţinută in 2002.

Abordarea  cahlelor este una foarte tradiţională, structurată în opt capitole. Primul face o consistentă trecere în revistă a tuturor cercetărilor anterioare din domeniu, fiind rezultatul unei apreciabile “săpături” în istoriografie. Al doilea capitol curpinde o descriere generală a principalelor etape tehnologice de producere a cahlelor, deşi unele aspecte nu sunt îndeajuns cunoscute. Asupra altora în schimb autoarea nu insistă îndeajuns (de exemplu asupra complexului proces de copiere şi transmitere a motivelor). În al treilea capitol, Daniela Marcu Istrate, într-o tentativă de a alcătui o imagine de ansamblu a atelierelor producătoare de cahle, nu face decât să prezinte propria săpătura de la Feldioara (deja publicată în trei articole), şi să enunţe presupunerile şi speculaţiile unei serii de arheologi. După această imagine de ansamblu care este departe de a lămuri problema, al patrulea capitol se pierde într-o extrem de complicată taxonomie tipologică a cahlelor. Pe de o parte această încrengătură de clasificări nu îşi dovedeşte utilitatea pe parcursul lucrării şi în al doilea rând, ea nu respectă de multe ori regulile logice. În cazul ornamenticii cel puţin, autoarea crează 19 categorii (şi mult mai multe sub-categorii) dintre care unele inclusive şi nu pe aceaşi treaptă de generalitate. Legenda Sf. Gheorghe ar trebui inclusă la scene religioase, leul şi păsările la motive animaliere, vazele şi buchetele de flori la motive vegetale etc. În acelaşi timp, în ciuda faptului că multe reprezentări, datorita calităţii cahlelor sau a stării lor fragmentare, se plasează în zona probabilităţii şi ambiguităţii, clasificarea nu lasă loc acestor (numeroase) cazuri incerte. Al cincilea capitol priveşte distribuţia cronologică şi geografică a principalelor forme de cahle. Distribuţia cronologică ni se pare un aspect extrem de problematic în general în cazul cahlelor transilvănene datorită faptului că în majoritatea cazurilor lipsesc contextele arheologice relevante. Faptul că aceste cahle au fost descoperite în poziţii secundare sau sunt obiecte muzeale lipsite detalii asupra provenienţei, face ca datarea să se bazeze pe analogii şi pe iconografie. De aici şi datările largi (de un secol sau chiar două) care nu sunt foarte utile şi care se cer coroborate şi restrânse prin cercetări ulterioare. Urmează un capitol ce încearcă să urmarească transmiterea unui singur motiv iconografic, cel al cavalerului în turnir, deşi autoare nu argumentează de ce anume l-a ales ca studiu de caz. Terminologia specifică legată de copiere şi transmitere nu este definită şi în ciuda observaţiilor utile de pe parcurs, capitolul nu beneficiază de concluzii. Ultimul capitol, al optulea, tratează problema sobelor de cahle ca ansambluri. Având în vedere că elementele unor astfel de sobe s-au descoperit rareori împreună, reconstituirea lor ca ansambluri ţine în general de interpretare şi speculaţii.

Trebuie să accentuăm că lucrarea este, aşa cum am spus, un foare util şi necesar instrument de lucru care satisface nevoia de organizare a informaţiei existente. Catalogul, anexele şi indicele permit diferite modalităţi de căutare, iar desenele lucrării sunt de bună calitate. Totuşi, utilizarea practică a cărţii este îngreunată de mai multe aspecte. În primul rând, este vorba despre redundanţa informaţiei. Detalii despre aceleaşi piese se regăsesc pe lângă catalog (şi uneori doar în afara acestuia) în partea referitoare la ornamentică şi pe parcursul textului, în diferite locuri. Sunt foarte greu de găsit toate piesele corespunzând (mai mult sau mai puţin cert) unei anume teme iconografice, indicele onomastic este incomplet (lipseşte de exemplu Sf. Gheorghe, atât de des menţionat dar în mai multe locuri; lipsesc şi sfinţii regi ai Ungariei ca grup, menţionaţi la ornamentică şi în catalog). În fapt, pentru a regăsi astfel de grupuri de cahle cu ornamentică clar definită, trebuie parcurs cu mare atenţie întregul catalog. În al doilea rând, este vorba despre caracterul incert al identificărilor. În cazurile neclare sau al fragmentelor foarte mici, de multe ori neilustrate, Daniela Marcu Istrate face presupuneri neargumentate de identificare a motivelor. De exemplu, piesele Vinţu de Jos 63, 64 si 64A, deşi reprezintă doar fragmente de picioare, sunt prezentate precum “personaje, probabil sfinţii regi ai Ungariei”, “Sfânt rege (Ladislau?) sau Sf. Gheorghe pedestru. Piesele 16, 17, 18 de la Lita sunt prezentate ca (foarte probabil) părţi din compoziţii cu Sfântul Gheorghe, deşi la verificarea pieselor în Muzeul din Cluj, ele nu ilustrează nimic mai mult decât elementele unei torsade sau fragmente infime cu totul neclare. Un alt fragment, Dobârca 3, deşi de doar 3 x 6,5 cm şi ilustrand doar o secure de luptă şi nişte frunze, este descris drept “cavaler înarmat cu secure dublă sub un portal gotic împodobit cu frunziş bogat”. Mai departe, pare că orice fragment arhitectural sau orice dragon ar face parte din legenda Sf. Gheorghe, când de fapt ar putea reprezenta multe alte teme iconografice. Problema de fond o constituie, din punctul nostru de vedere, salturile nejustificate de la stricta descriere la interpretare.

Lucrarea conţine un util catalog care trebuie utilizat critic în ceea ce priveşte interpretările iconografice şi datările. Acest catalog, alături de bibliografie, este categoric partea cea mai importantă a cărţii. Capitolele propriu-zise, în schimb, păcătuiesc prin faptul că deşi pornesc de la un material atât de bogat şi într-o măsură atât de mare inedit, se rezumă la enumerări şi rareori trec la analiză. Concluziile cărţii se întind pe nici patru pagini şi nu aduc nici un fel de judecăţi demne de reţinut. Aflăm doar că în Transilvania şi Banat apariţia şi răspândirea cahlelor poate fi pusă în legătură cu coloniştii germani şi că în intervalul cronologic dat cahlele devin tot mai variate şi mai răspândite, sfîrşind ca produse de serie! Nu se menţionează faptul că pe lângă medierea germană, transmiterea cahlelor se face prin şi dinspre mediul aulic. Folosind materialul adunat cu mult efort de Daniela Marcu Istrate, cercetările ulterioare vor trebui să completeze, să corecteze şi să contextualizeze informaţiile sale pentru a crea mult dorita imagine generală privind producerea, transmiterea şi folosirea cahlelor de sobă din Transilvania şi Banat.

Nu putem încheia fără a ne opri asupra destul de consistentului şi cu atât mai mult  regretabilului rezumat în limba engleză. În primul rând, la nivelul literaturii de specialitate nu există o terminologie engleză standard. Tocmai de aceea traduceri precum “wheel-thrown stove tiles” (p.299), “fret-saw technique” (p.299, propunem open-work) sau “bi-trunk conic shape” (p.309) trebuie că uluiesc orice cititor de limba engleză. La fel de inacceptabilă este grafia numelor de popoare şi populaţii cu litere mici (“saxons” în loc de Saxons, p.298) sau barbarisme precum “the course that influences took” (p.298, poate the track of the influences), “consumate method” (p.298, eventual outdated method), “arty qualities” (p.298, poate artistic qualities), “the leg …have” (p.300, the leg has), “mica flakes” (p.300), “Hatzeg Region” (p.305), “knowledge…are” (p.317, knowledge is) ori “the discoveries record” (p.319 de ce nu normalul catalogue?).

Comparând cartea Danielei Marcu Istrate cu lucrarea Paraschivăi Batariuc, vom observa o serie de diferenţe. Avantajele primeia se referă la includerea în catalog a unei serii de foarte utile date tehnice referitoare la piese. Avantajele catalogului moldovean în schimb sunt mai numeroase: tipologia cahlelor se regăseşte în catalog, ilustraţia este grupată după criterii iconografice şi nu în funcţie de locul de descoperire, şi mai ales analiza şi analogiile europene reusesc să se impună în ciuda inevitabilului caracter enumerativ al acestui tip de lucrări.


 

[1] Paraschiva-Victoria Batariuc, Cahle din Moldova medievală. Secolele XIV-XVII, Suceava, Editura Istros, 1999). În Ţara Româneasca, studiul sistematic al cahlelor se rezumă la o nepublicată lucrare de doctorat a Mariei Venera Rădulescu (Cahle medievale din Ţara Româneasca. Secolele XIV-XVII. Bucureşti, 2002).

Ana Maria Gruia

5.05.2005