Cercetările de la Alba Iulia, derulate în jurul turnurii de mileniu, au adus acum, prin publicaţii cele noi, adevărate surprize de interpretare ori noi date punctuale, cu piese foarte preţioase pentru istoria artistică a provinciei transilvane.

     Ne oprim acum doar la una dintre piese care a fost împărtăşită în 2010, prin efortul a doi autori maghiari Sárkadi Márton şi Lővei Pál[1].

     După cum ni se comunică, fragmentul unui colţ de lespede funerară a fost recuperat din cercetarea de parament a faţadei actualului palat arhiepiscopal de la Alba Iulia, în anul 2000. Este doar un fragment relativ mic (62,5 x 61 x 20 cm) de lespede de calcar, cu ambele feţe lucrate. Se vede că cea mai veche parte aparţine unei lucrări romane, care a figurat un personaj mai mare, cu plete, lângă un altul miniaturizat. Nu este nici un fel de surpriză acest tratament aplicat spoliilor romane de la Apulum. Numeroase alte pietre au avut o existenţă dublă, antică şi medievală. Pentru fiecare dintre cele două epoci au avut de transmis mesaje importante.

Pe faţa care este interesantă se disting un chenar inscripţionat şi un câmp figurat. Inscripţia, unei laturi, folosind minuscula gotică, a fost citită: continet · hec · fo[ssa]. Dintr-o altă latură s-a conservat numai o cruce de tip latin.

     Reprezentarea interioară a conţinut odinioară un portret cu mitră – astăzi aproape ilizibil, care era străjuit în stânga imaginii de o cârjă episcopală cu cap spiralat şi decoraţie florală (?) interioară.

     Analiza pertinentă a colegilor maghiari stabileşte repertoriul lespezilor funerare care s-au conservat până la noi din singurul centru eparhial catolic intracarpatic. Pentru identificarea proprietarului, punctul de plecare a fost tipul de scriere gotică şi perioada sa de utilizare. Apoi, din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, se aleg episcopii care par să fi decedat în scaunul de la Mureş. Cu argumente, se face oprire pe episcopul de origine să săsească, cu numele de Goblin (Gobelinus).

     În acest chip, arta funerară locală este fericit completată cu o mărturie rară, de care nu putem decât să ne declarăm fericiţi că a fost descoperită, nu arheologic, ci prin recuperarea unor pietre refolosite în pereţi mai noi.

 

                                                                                                        Gelu Munteanu,  Adrian Andrei Rusu